Primăria Sectorului 6 pune la dispoziţie 445 de locuri de cazare în opt centre pentru refugiaţii din Ucraina.
Se oferă cazare, hrană, cazarmament, medicamente de uz primar, testare antigen, echipamente de protecţie COVID-19, consiliere psihosocială şi juridică.
Centrul de Sănătate „Sfântul Nectarie” al autorităţii locale va oferi gratuit servicii medicale primare.
Pentru buna desfăşurare a acestui proces, au fost puse la dispoziţie două numere de telefon:
* 0725600800 – linie non-stop dedicată instituţiilor publice implicate în gestionarea crizei refugiaţilor, în vederea facilitării accesului acestora la locurile de cazare şi asistenţă de pe raza sectorului;
* 021.9970 – care funcţionează, zilnic, între orele 8,00 – 20.00, fiind dedicat organizaţiilor nonguvernamentale şi persoanelor fizice cu domiciliul pe raza Sectorului 6 care găzduiesc refugiaţi din Ucraina. Se pot solicita asistenţă de specialitate, consiliere şi sprijin material.
Primăria Sectorului 6 îi îndrumă pe toţi cei care găzduiesc refugiaţi să apeleze autoritatea locală pentru a putea lua în evidenţă şi a ajuta cât mai eficient.
Autoritatea locală a reamintit că refugiaţii găzduiţi de persoane fizice sau juridice pe raza teritorială a sectorului 6, precum şi cei care le găzduiesc au obligaţia de a anunţa prezenţa străinilor la Poliţie.
Cei care doresc să sprijine cu donaţii refugiaţii ucraineni care au trecut graniţa în Republica Moldova sunt aşteptaţi în aceste zile la cele două sedii ale magazinului caritabil SocialXchange din Calea Crângaşi nr. 3, respectiv Aleea Lunca Cernei nr. 6A, de luni până duminică, în intervalul orar 8,00 – 18,00.
Se primesc donații ce constau în:
• Produse alimentare neperisabile (conserve, supă instant, biscuiți etc);
• Hrană pentru bebeluși;
• Articole igienico-sanitare;
• Saci de dormit noi;
• Pături;
• Lenjerii;
• Pilote noi;
• Medicamente uzuale (analgezice, antipiretice, antiinflamatori, comprese sterile etc);
• Veselă de unică folosință (tacâmuri, farfurii, pahare).