Starea de alertă din România va înceta marți, la miezul nopții

Guvernul nu va prelungi starea de alertă, instituită pentru a gestiona pandemia de COVID-19, iar aceasta va înceta marţi, 8 martie, la miezul nopţii, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

„Mâine (marţi, 8 martie – n.r.) este ultima zi în care rămâne activă starea de alertă, generată de nevoia de a gestiona pandemia de COVID-19. Sunt abilitat să vă comunic că va rămâne ultima zi. Guvernul nu va prelungi starea de alertă. Ca atare, mâine, la miezul nopţii, va expira starea de alertă în România.

În privinţa situaţiilor privind formularul de localizare a pasagerului şi a certificatului verde, Ministerul Sănătăţii, în perioada imediat următoare, va clarifica reglementările privind cele două categorii de documente”, a precizat Dan Cărbunaru, luni, la Palatul Victoria.

Relaxările propuse

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, săptămâna trecută, că propune ca masca să nu mai fie obligatorie în spațiile deschise, iar oamenii să poată merge la restaurant sau la mall fără certificat COVID. De asemenea, vor putea fi organizate din nou evenimente private.

Propunerile de relaxare vin după ce ce gradul de ocupare a paturilor COVID a scăzut sub 50%.

„Remarcaţi scăderea constantă la nivelul tuturor indicatorilor. Evoluţia ratei de pozitivitate este în jur de 15% din totalul testelor care se efectuează zilnic, un trend descendent al numărului de decese. Există o anumită întârziere faţă de scăderea numărului de cazuri ale persoanelor internate la ATI. Totuşi, trendul acesta descrescător”, a spus Rafila.

Ministerul Sănătății a propus eliminarea mai multor restricții.

„Este vorba despre accesul fără certificat electronic COVID în centrele comerciale, instituțiile publice, hoteluri, pensiuni și restaurante. De asemenea, creșterea limitei de la 30 la 50% din capacitatea maximă a spațiului, fără restricții de interval orar – ăsta cred că e un lucru așteptat de multă lume – pentru competiții sportive, activitățile din cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole, concertele în aer liber, conferințe, workshopuri, săli de sport și piscine”, a spus Rafila.

El a propus de asemenea posibilitatea organizării de evenimente private cu participarea a maxim 200 de persoane.

„Masca în mod evident nu se va mai utiliza în mediul exterior, însă purtarea măștii rămâne obligatorie în spațiile publice închise și este recomandată în spațiile deschise aglomerate”, a adăugat ministrul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati