Un nou tren cu 1.500 de refugiaţi din Ucraina se îndreaptă către București

Un tren cu 12 vagoane, în care sunt 1.500 de refugiaţi din Ucraina, se îndreaptă către Capitală, potrivit unui anunț al CFR Călători.

”În această dimineaţă circulă trenul CFR Călători 12605 cu 12 vagoane având 1,500 de refugiaţi la bord, sosiţi în ţară cu un tren al Căilor Ferate Moldovene. Plecarea din Iaşi a fost la ora 11:37, sosirea în Bucureşti Nord fiind estimată în jurul orei 18:30”, a transmis CFR.

Compania precizează că cetăţenii străini care provin din Ucraina călătoresc gratuit pe teritoriul României.

În Gara de Nord autorităţile preiau refugiaţii şi fie îi cazează temporar în corturile amenajate în gară, până la plecarea spre alte destinaţii, fie îi transportă la centrele de cazare din Bucureşti şi Ilfov.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati