Președintele Klaus Iohannis o va primi, vineri, pe vicepreședinta Statelor Unite, Kamala Harris, la Palatul Cotroceni, a anunțat, marți, administrația prezidențială. Kamala Harris vine în vizită oficială în România în contextul amenințărilor de securitate produse de războiul de agresiune pe care Rusia l-a început împotriva Ucrainei.
”Prezența Vicepreședintelui Kamala Harris în România reconfirmă soliditatea Parteneriatului Strategic bilateral și angajamentul ferm al Statelor Unite de a susține securitatea României și a aliaților NATO de pe Flancul Estic, reflectând, totodată, aprecierea Administrației americane pentru abordarea responsabilă și implicată a țării noastre în contextul amenințărilor actuale de securitate generate de agresiunea ilegală a Federației Ruse, precum și în gestionarea fluxurilor de refugiați de la granițe și acordarea de asistență umanitară”, a transmis administrația prezidențială.
Conform comunicatului președinției, Întâlnirea dintre Harris și Iohannis „se înscrie în cadrul eforturilor aliate și transatlantice de coordonare strânsă în vederea gestionării situației de securitate”, în contextul recentului război de agresiune inițiat de Rusia împotriva Ucrainei.
Este prima vizită oficială a vicepreședintei Kamala Harris în România.
Cei doi înalți oficiali urmează să discute „despre măsurile aliate de consolidare a posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic, inclusiv perspectiva creșterii în continuare a prezenței militare americane și aliate în România, ca măsură suplimentară de asigurare a securității țării noastre și a întregii regiuni”.
„Întrevederea Președintelui României cu Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii se înscrie în cadrul eforturilor aliate și transatlantice de coordonare strânsă în vederea gestionării situației de securitate, în special la Marea Neagră, cu impact asupra securității euroatlantice, și vine în continuarea consultărilor la cel mai înalt nivel între liderii aliați (din 11, 18 și 28 februarie), la care a participat Președintele României și care au avut loc la inițiativa Președintelui Statelor Unite, Joseph R. Biden.
În acest context, Președintele Klaus Iohannis și Vicepreședintele Kamala Harris vor discuta despre măsurile aliate de consolidare a posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic, inclusiv perspectiva creșterii în continuare a prezenței militare americane și aliate în România, ca măsură suplimentară de asigurare a securității țării noastre și a întregii regiuni. De asemenea, va fi abordată coordonarea, în continuare, a comunității transatlantice privind adoptarea de noi sancțiuni privind Rusia.