Comisia Europeană, anchetă cu privire la un posibil comportament anticoncurenţial al Google şi Facebook

Comisia Europeană a anunţat vineri că a deschis o anchetă antitrust oficială pentru a evalua dacă un acord între Google şi Meta (fosta Facebook) pentru servicii de publicitate prin bannere web ar fi încălcat normele UE în materie de concurenţă, scrie News.ro.

„Comisia Europeană a deschis o anchetă antitrust oficială pentru a evalua dacă un acord între Google şi Meta (fosta Facebook) pentru servicii de publicitate prin bannere web ar fi încălcat normele UE în materie de concurenţă. Ancheta Comisiei se referă la un acord pe care Google l-a denumit codificat „Jedi Blue”, încheiat în septembrie 2018 între Google şi Meta în ceea ce priveşte participarea reţelei publicitare (Audience Network) a Meta la programul de licitaţie deschisă (Open Bidding) al Google”, arată CE.

Comisia este preocupată de faptul că acordul s-a putea înscrie în eforturile de a exclude serviciile de publicitate online concurente cu programul de licitaţie deschisă al Google şi, prin urmare, de a restrânge sau de a denatura concurenţa pe pieţele de publicitate prin bannere web, în detrimentul editorilor şi, în cele din urmă, al consumatorilor.

Dacă preocupările se dovedesc întemeiate, practicile care fac obiectul anchetei ar putea încălca normele UE în materie de concurenţă care se referă la acordurile anticoncurenţiale dintre întreprinderi (articolul 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene) şi/sau la abuzul de poziţie dominantă (articolul 102 din TFUE). Comisia va efectua propria sa anchetă amănunţită în mod prioritar.

„Mulţi editori se bazează pe publicitatea prin bannere web pentru a finanţa conţinut online pentru consumatori. Este posibil ca aşa-numitul acord „Jedi Blue” dintre Google şi Meta să vizeze o tehnologie concurentă cu programul „Open Bidding” al Google, cu scopul de a o slăbi şi a o exclude de pe piaţa afişării bannerelor publicitare pe site-urile şi aplicaţiile editorilor. Dacă ancheta noastră va confirma acest fapt, înseamnă că am avea de a face cu o restrângere şi o denaturare a concurenţei pe piaţa deja concentrată a tehnologiei publicitare, în detrimentul tehnologiilor concurente de difuzare a anunţurilor publicitare, al editorilor şi, în cele din urmă, al consumatorilor”, spune vicepreşedinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenţei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati