Florin Cîțu (PNL), despre PNRR: „Sunt 24 de borne care trebuie îndeplinite până la 31 martie. Iată-le pe primele 12!”

Preşedintele PNL, Florin Cîţu a atras atenţia că există „24 de borne”, care includ adoptarea de legi şi măsuri administrative şi care trebuie îndeplinite până la 31 martie, pentru ca România să poată beneficia de cele 30 miliarde de euro din fondurile PNRR.

Florin Cîțu, președintele PNL și al Senatului, a amintit într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook angajamentele asumate față de populație și Comisia Europeană, respectiv prioritățile pe care trebuie să le aibă executivul.

”Cine nu poate să facă reformele prevăzute în PNRR să spună acum”

„PNRR înseamnă 30 miliarde de euro pentru economia României. Nu există nicio scuză pentru nimeni. Acești bani trebuie să ajungă la români. Cine nu poate să facă reformele prevăzute în PNRR să spună acum. Și găsim oameni capabili”, a spus preşedintele PNL într-o postare publicată pe Facebook.

„PNRR înseamnă 30 miliarde de euro pentru economia României.

Nu există nicio scuză pentru NIMENI. Acești bani TREBUIE să ajungă la români. Cine nu poate să facă reformele prevăzute în PNRR să spună acum. Și găsim oameni capabili.

Sunt 24 de borne care trebuie îndeplinite până la 31 martie. Astăzi vă prezint 12 dintre ele și mâine restul.

1. Intrarea în vigoare a legii de aprobare a programului național „Prima conectare la apă și canalizare – Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

2. Instituirea unei scheme naționale de sprijin pentru renovarea și renovarea integrată energetică și din punctul de vedere al eficienței (consolidare seismică și eficiență energetică) a clădirilor rezidențiale multifamiliale- Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

3. Instituirea unei scheme naționale de sprijin pentru renovarea și renovarea integrată în scopul asigurării eficienței energetice (consolidare seismică și eficiență energetică) pentru clădiri publice- Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

4. Lansarea unei proceduri de ofertare pentru proiecte de producție de energie din surse regenerabile (energie eoliană și solară) – Ministerul Energiei

5. Finalizarea analizei opțiunilor privind arhitectura cloud-ului guvernamental – Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării

6. Lansarea cererii de propuneri pentru „Sprijin sub formă de granturi pentru competențe digitale” – Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării

7. Intrarea în vigoare a cadrului legal pentru înrolarea contribuabililor persoane juridice în SPV (Spațiu Privat Virtual – Ministerul Finantelor

8. Operaționalizarea/aprobarea Planului comun de acțiune al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al Inspecției Muncii pentru prevenirea și limitarea fenomenului de evaziune a muncii la gri/la negru – Ministerul Finantelor

9. Intrarea în vigoare a modificărilor aduse cadrului de reglementare pentru a se asigura sustenabilitatea pensiilor din cadrul pilonului 2. – Ministerul Muncii și Solidarității Sociale

10. Intrarea în vigoare a legislației și a normelor de aplicare privind sistemul de tichete pentru lucrătorii casnici – Ministerul Muncii și Solidarității Sociale

11. Instituirea instrumentului financiar („fondul”) și adoptarea politicii de investiții a fondului. – Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

12. Selectarea administratorului schemei:Scheme de ajutor pentru sectorul privat – Schemă de ajutor pentru digitalizarea IMM-urilor – Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene”, a notat Cîțu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati