Pe 24 martie, Colosseum Mall deschide noua clădire și spațiile comerciale aferente, potrivit unui comunicat de presă.
Deschiderea Colloseum Mall vine după două amânări, iar noua suprafață închiriabilă, de peste 16.000 de mp vine în completarea celei existente. Centrul comercial va ajunge astfel la o suprafață de 53.500 mp și este cea mai importantă livrare pe piața retailului modern din ultimii ani din București, anunță sursa citată.
Colosseum Mall se află în zona de Nord-Vest a Bucureştiului, pe şoseaua Chitilei.
Cele mai importante inaugurări sunt Sinsay, care deschide în Colosseum Mall cel mai mare magazin din România și Stay Fit, cu cel mai mare centru de fitness al brandului din București.
Deschid magazine și New Yorker, CCC, Deichmann, Smyk, Noriel, Colin’s, 4F, Douglas, Teilor, English Home, Ac&Co, Mumuso, Optiblu, Nala Cosmetics.
Pentru viitor, pe partea de fashion, vor deschide magazine și House, Cropp, Splend’or, Penti.
Pe partea de servicii vor deschide unități Helpnet, City Flowers, Fun Planet, Magic Casino, Superbet Premium Store, Inmedio, Xpressions Beauty & Body Care.
În zona de food sunt disponibile două restaurante KFC, Dristor Kebab, Noodle Pack, Mesopotamia, So!Coffee, Vibe Cafe, Uncle John, All For Six, Bunătăți Ardelenești și Presto.
În următoarele 12 luni se vor mai deschide în Colosseum Mall cinematograful Happy Cinema, prevăzut cu 7 săli de proiecție ultra-moderne și o clinică cu servicii medicale, mai spune sursa citată.