Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) emite certificate pentru confirmarea existenţei cazurilor de forță majoră, în termen de maximum 3 zile.
În contextul în care din ce în ce mai multe firme sunt afectate de conflictul militar din Ucraina și de instituirea Legii marțiale, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București emite certificate pentru confirmarea existenţei cazurilor de forță majoră, în termen de maximum 3 zile de la data depunerii ultimului act solicitat pentru completarea dosarului, potrivit Jurnalul.ro.
Firmele membre ale CCIB beneficiază de o reducere de până la 50%, în funcţie de nivelul de cotizaţie ales.
Se pot adresa CCIB atât firmele care lucrează cu parteneri ucraineni, cât şi cele care operează pe relaţia cu Federaţia Rusă şi cu Republica Belarus, țări aflate sub sancţiunile impuse de SUA şi Uniunea Europeană, susținute de majoritatea statelor lumii.
Petiţiile pentru eliberarea documentului prin care se avizează existența evenimentelor de forță majoră pot fi depuse prin mijloace de comunicarea la distanță: email, fax sau direct la sediul CCIB – Strada Ion Ghica nr 4, București, cererile urmând a fi tratate în ordinea înregistrării.
Totodată, CCIB anunță că va continua să se implice în asigurarea transportului refugiaţilor din Ucraina, indiferent de naţionalitatea acestora, de la graniţă către: Bucureşti, Iaşi, Cluj Napoca şi Târgu Mureş.
De asemenea, refugiații din București vor beneficia și de acum încolo de cazare și masă în regim de gratuitate, datorită generozităţii unor antreprenori bucureşteni din HoReCa. Cei care decid să părăsească Bucureștiul vor avea transport gratuit asigurat, cu autocarul, către Gara de Nord.