Deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiţiei, a anunţat, marţi, că USR va ataca la CCR proiectul de lege adoptat luni de Camere Deputaţilor privind sancţionarea incitării publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare, după ce s-a adăugat şi criteriul ”apartenenţei politice” între categoriile vizate.
El a afirmat că nu este potrivit, mai ales în vremurile pe care le trăim acum, având în vedere experienţa anilor trecuţi, şi anume ”încercările lui Liviu Dragnea de a ne impune anumite limitări din acestea ale libertăţii de expresie”.
Stelian Ion a afirmat că proiectul de lege cuprinde un amendament care din punctul de vedere al celor de la USR ”nu este deloc oportun să se regăsească în textul de lege”. El a precizat că acest criteriu al apartenenţei politice nu a fost avut în vedere de decizia cadru JAI, a Consiliului Europei.
”Legiuitorul are posibilitatea să adauge şi alte criterii, însă noi am spus că nu este potrivit, mai ales în vremurile pe care le trăim acum, având în vedere experienţa anilor trecuţi, când am văzut foarte bine în 2017, 2018 încercările lui Liviu Dragnea de a ne impune anumite limitări din acestea ale libertăţii de expresie şi încercări de promovare a unor iniţiative similare”, a arătat fostul ministru al Justiţiei, în emisiunea Talk News de la Profit TV, precizând că nu este oportun pentru democraţia noastră.
Stelian Ion a arătat că în camera decizională, Camera Deputaţilor, USR a revenit asupra acestui proiect şi a introdus un amendament pentru a corecta prevederea privind opiniile şi apartenenţa politică, dar a fost respins de PNL PSD şi UDMR, şi de aceea USR a luat decizia de a ataca la CCR proiectul de lege.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat luni, proiectul de lege care prevede că incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi care transpune un articol din Decizia cadru 2008/913/JAI privind combaterea anumitor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal.
În proiect se prevede că ”incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.