Guvernul vrea să crească la 65 de miliarde de lei bugetul programului de investiții „Anghel Saligny”, supranumit „PNDL 3”

Guvernul vrea să majoreze cu 10 miliarde lei, la 65 miliarde lei, bugetul programului „Anghel Saligny” prin care primăriile finanțează investiții locale și care a fost supranumit „PNDL 3”.

Inițial, programul de investiții locale Anghel Saligny prevedea un buget de 50 de miliarde de lei până în anul 2028 pentru primării. Însă, recent, Ministerul Dezvoltării a anunțat că va suplimenta bugetul cu 5,5 miliarde lei pentru a finanța și proiectele de extindere a rețelei de gaze naturale care nu au primit finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare, potrivit Economedia.

Acum, Ministerul Dezvoltării anunță o nouă suplimentare a bugetului programului de investiții, cu încă 10 miliarde de lei, ducându-l la un total de 65 de miliarde lei.

Guvernul motivează această suplimentare prin faptul că există un număr mare de solicitări, respectiv 4.858 cerereri depuse prin Program, cu o valoare aproximativă de 89 miliarde lei, pentru investiții în drumuri judeţene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale şi/sau drumuri publice din interiorul localităţilor, precum şi variante ocolitoare ale localităţilor.

„Impactul negativ generat de măsurile prevăzute în prezentul proiect de act normativ va fi compensat în anii următori, pe de o parte, de spațiul financiar creat prin încheierea Programelor PNDL I și PNDL II, iar, pe de altă parte, din creșterea veniturilor bugetare încasate ca urmare a implementării Programului de facturare electronică „e-facturare”, arată nota de fundamentare.

USR acuză Coaliția de guvernare că prin această măsură pompează mai mulți bani în buzunarele baronilor locali. „Coaliția sărăciei, patronată de președintele Klaus Iohannis, vrea să suplimenteze cu 15,5 miliarde lei bugetul pentru Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Adică, pentru PNDL 3, pușculița tradițională din care își umplu buzunarele baronii locali și firmele de casă ale partidelor la putere. Aceasta în timp ce românii continuă să se confrunte cu facturile uriașe la energie și cu inflația galopantă, iar orice propunere a USR de sprijinire a populației, prin reducerea taxării muncii și a taxelor percepute de stat la energie și combustibili, este refuzată sub pretextul impactului bugetar”, arată aceștia.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati