Rafila: Numărul solicitărilor de asistenţă medicală de la refugiaţii din Ucraina este redus

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că numărul de solicitări de asistenţă medicală din partea persoanelor care vin din Ucraina este redus, menţionând că au fost 107 cereri la serviciile de ambulanţă şi 80 de persoane sunt internate în spitalele din România, potrivit agenției de presă Agerpres.

„Ministerul Sănătăţii a stabilit toate elementele legate de posibilitatea acordării asistenţei medicale tuturor persoanelor care vin din Ucraina. Până la urmă, în momentul de faţă, numărul de solicitări la nivelul sistemului de sănătate este redus. Au fost 107 solicitări la serviciile de ambulanţă, 177 de persoane s-au prezentat la unităţile de primiri urgenţe şi circa 80 de persoane sunt internate în momentul de faţă în spitalele din România”, a precizat Rafila sâmbătă, după şedinţa de Guvern.

El a spus că autorităţile de sănătate publică colaborează cu inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă să evalueze orice caz legat de boli transmisibile care pot fi aduse de persoanele refugiate, menţionând, însă, că nu sunt probleme deosebite în această privinţă.

„Un element care ne interesează deosebit este posibilitatea de a evalua persoanele refugiate când ajung în centre organizate de inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă şi autorităţile locale, încât să poată fi identificate persoanele, mai ales copiii, dacă au boli transmisibile. Nu avem probleme deosebite până în momentul de faţă în ceea ce priveşte afecţiuni pentru care suntem alerţi, dar nu trebuie să fim exageraţi în ceea ce priveşte posibilitatea de apariţia unor cazuri de poliomielită sau de difterie pe teritoriul României. Ştim că în Ucraina, datorită acoperirii vaccinale reduse, exista acest pericol şi au existat probabil şi cazuri de infecţie, care nu ştim în ce măsură au fost evidenţiate de autorităţile ucrainene, dar autorităţile de sănătate publică colaborează cu inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă încât să poată să evalueze orice caz suspect legat de aceste boli transmisibile”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Ministrul a menţionat că nu există niciun fel de problemă legată de acordarea serviciilor de sănătate.

„Legat de impactul asupra sistemului de sănătate al prezenţei cetăţenilor ucraineni pe teritoriul României, fiind vorba de solicitări reduse, nu există niciun fel de problemă legată de acordarea serviciilor de sănătate. Am stabilit şi o procedură pentru ca pacienţii care au nevoie de asistenţă medicală în zona de oncologie să poată să primească această asistenţă, care este înalt specializată”, a mai spus Alexandru Rafila.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati