Nicușor Dan, edilul Capitalei, anunţă că se continuă evaluarea anuală a directorilor instituţiilor de cultură, evaluare făcută de o comisie compusă din specialişti în domeniu. Notarea managerilor se face pe baza interviurilor, dar şi a rapoartelor de activitate, completează primarul.
”Continuă evaluările anuale ale managerilor instituţiilor de cultură. Azi au avut loc interviurile cu directorii de la Teatrul Ion Creangă, Teatrul Masca, Teatrul Mic şi Teatrul Odeon. Ca şi ieri, aceste interviuri au fost transmise în direct pe pagina de internet a Primăriei Generale (atunci când directorii şi-au dat acordul pentru acest lucru), iar înregistrările vor fi puse pe site”, a transmis, joi, Nicuşor Dan.
Evaluarea directorilor de teatru se face de către o comisie compusă din specialişti în domeniu şi reprezentanţi ai PMB, a completat edilul.
Specialiştii din comisie sunt Bogdana Darie-Creţu, Adrian Neacşu, Dan Cristi Cogălniceanu, Costel Caşcaval, Şerban Puiu, Alexandru Boureanu, Alexandru Berceanu şi Anca Sigartău, deci oameni de teatru şi film cu notorietate şi cu rezultate recunoscute. Din comisie mai fac parte, ca reprezentanţi din partea primăriei, Diana Punga (administrator public), Liliana Fedorca (directoarea Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism) şi Andrei Rizea (din partea Direcţiei Economice).
”Precizez că notarea managerilor se face atât pe baza rapoartelor de activitate, cât şi pe baza interviurilor susţinute. Ambele lucruri sunt importante şi ambele contează pentru nota obţinută”, a mai transmis primarul.