Clădirea BCR de la Universitate s-a vândut către un fond de investiții din Luxemburg

Banca Comercială Română (BCR) a încheiat transferul de proprietate al clădirii istorice Palatul Oscar Maugsch din Piața Universului către Project Regina Elisabeta Bucharest SRL, o companie de investiții imobiliare cu sediul în Luxemburg, specializată în active hoteliere și clădiri de birouri de pe anumite piețe europene, potrivit unui comunicat de presă al BCR, citat de economica.net.

Conform unor surse din piață valoarea tranzacției este cuprinsă între 30 și 35 de milioane de euro. În curând se va anunța probabil și vânzarea centralei BCR de pe Calea Victoriei, angajații băncii pregătindu-se de mutare în clădirea The Bridge din Grozăvești.

„Situat pe Bulevardul Regina Elisabeta, Palatul Oscar Maugsch se învecinează cu principala piață centrală a Bucureștiului, o zonă cu un potențial remarcabil de reamenajare urbană. BCR a făcut primii pași în a pune patrimoniul arhitectural al clădirii la dispoziția publicului, prin găzduirea a două evenimente culturale importante – Romanian Design Week și Art Safari – în interiorul palatului”, precizează comunicatul de presă al băncii.

Inițial, unul dintre potențialii clienți ai BCR a oferit 25 de milioane de euro, dar a fost refuzat. Fondul de investiții luxemburghez al cărui nume nu poate fi făcut public momentan ar fi oferit o sumă mult mai apropiată de evaluarea inițială a clădirii istorice, de 35 de milioane de euro. Clădirea a fost vândută la un preț cuprins între 30 și 35 de milioane de euro, este consolidată și cel mai probabil va fi transformată în hotel de lux.

Clădirea a fost construită la începutul secolului XX și este alcătuită din două aripi – Universitate și Toma Caragiu – cu o suprafață totală de aproape 17.000 metri pătrați.

Ca parte a contractului de cumpărare, BCR a încheiat un acord de închiriere temporară a spațiului de la parter în care banca operează în prezent una dintre sucursalele sale. JLL a fost brokerul exclusiv al BCR pentru această tranzacție, în timp ce Special Properties a fost brokerul exclusiv al cumpărătorului.

În curând va fi probabil vândută și clădirea în care se află sediul central al BCR, cea de pe Calea Victoriei, clădire modernă care a aparținut defunctei Bancorex și care a costat în momentul finalizării construcției 100 de milioane de dolari. Angajații din Centrala băncii se vor muta în complexul de birouri The Bridge din Grozăvești.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati