Târg de Florii în curtea Ministerului Agriculturii, în perioada 14-17 aprilie

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) găzduieşte în perioada 14-17 aprilie un Târg de Florii, la care vor fi prezenţi 28 de mici întreprinzători locali, membri ai Asociaţiei „Produs de Cluj”, potrivit unui comunicat de presă al MADR.

La ”Târgul de Florii” vor fi prezenți 28 de mici întreprinzători locali, membri ai Asociației „Produs de Cluj”, ce participă pentru a treia oară la un eveniment organizat în incinta MADR.

Vor fi expuse sortimente de produse tradiționale

Astfel, din 14 aprilie, între orele 08:00-18:00, producători de preparate alimentare care păstrează tradiția locală și meșteri artizani vor expune publicului sortimente de produse tradiționale obținute după rețete proprii și obiecte realizate manual.

Printre produsele românești care se vor regăsi la Târgul de Florii din acest an amintim gemuri, dulcețuri, compoturi, siropuri din fructe, zacuscă, uleiuri presate la rece, turtă dulce, ciocolată, pâine și prăjituri de casă, brânzeturi, produse din carne, băuturi spirtoase și vinuri.

Potrivit sursei citate, nu vor lipsi costumele populare din zona Ardealului, cojoacele și curelele din piele, produsele cosmetice bio și cele din lavandă, articolele sculptate în lemn, precum și ouăle încondeiate.

Evenimentul de la MADR va reuni pe lângă partenerii clujeni ai Asociației, mici întreprinzători din alte județe, invitați speciali, care vor expune, de asemenea, produse realizate manual.

Între expozanți se va afla, în premieră, și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, iar la standul acesteia vor fi prezentate spre vânzare produse provenite din fermele și stațiunile sale. Stațiunea Viticolă Apoldia Maior va expune spre vânzare vinurile albe Docentus, Eruditus și Traminer Roz, precum și vin Bag în box servit la pahar, Ferma Cojocna va fi prezentă cu ulei presat la rece, iar din serele Universității vor fi aduse roșii cherry.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati