Dinamo Bucureşti: Din sezonul următor, clubul va avea un nou logo

Clubul de fotbal Dinamo Bucureşti a anunţat, miercuri, prin intermediul unui comunicat publicat pe pagina sa de Facebook, că va avea un nou logo din sezonul viitor, transmite agenția de presă Agerpres.

”Pe modelul marilor echipe ale fotbalului european (Juventus sau Manchester City, spre exemplu), Dinamo Bucureşti are nevoie de o imagine nouă, astfel că, începând de astăzi, clubul nostru porneşte o campanie de rebranding. Din sezonul următor, clubul va avea un nou logo, ales prin implicarea în acest proiect a fanilor dinamovişti din ţară şi din străinătate, a fostelor glorii şi, bineînţeles, a suporterilor înscrişi în Programul Doar Dinamo Bucureşti (DDB)”, precizează clubul.

În perioada 20 aprilie-5 mai vor fi concepute modele atât de agenţiile partenere ale clubului, dar şi de cei mai talentaţi suporteri participanţi la acest proces de rebranding. Noul logo va conţine culorile lui Dinamo (roşu-alb), identitatea vizuală a clubului (D, Dinamo, Dinamo 1948) şi elemente de legătură cu istoria din 1948 până astăzi.

Propunerile pot fi făcute în creion sau în programe specifice (Phostoshop, Illustrator, Corel etc). Ele vor fi preluate brut şi vor fi prelucrate de agenţiile partenere într-o versiune finală sau pot veni direct stilizate. Vor merge în faza a doua cele mai interesante 5 modele propuse.

Acestea vor fi alese de trei comisii, formate din fostele glorii ale clubului, reprezentanţii DDB şi echipa de marketing a clubului. În faza a doua vor exista 5 comisii de vot şi cel mai votat logo va fi ales câştigător. Prima comisie de vot va fi a suporterilor.

Cele 5 logo-uri vor fi votate timp de patru zile pe pagina oficială de Facebook a clubului, ele urmând să primească puncte de la 1 la 5, în funcţie de rezultat: poziţia 1 (5 puncte), poziţia 2 (4 puncte), poziţia 3 (3 puncte), poziţia 4 (2 puncte), poziţia 5 (1 punct). A doua comisie de vot va fi din cadrul DDB, unul dintre acţionarii clubului nostru. Modul de punctaj va fi acelaşi ca la prima comisie.

A treia comisie va fi formată din legendele clubului. Foştii mari jucători şi antrenori care au scris istoria clubului vor vota cele 5 propuneri şi punctajul va fi acelaşi ca la prima comisie. A patra comisie va fi formată din cei mai importanţi jucători din lotul actual şi din o parte din antrenorii de la grupele de juniori ale clubului. Acelaşi punctaj.

A cincea comisie va fi formată din reprezentanţii de marketing ai clubului. Modul de punctaj va fi acelaşi, ca la prima comisie. Punctajele vor fi publicate într-un comunicat oficial, împreună cu noul logo ales câştigător pe 14 mai 2022, de ziua clubului, când Dinamo Bucureşti va împlini 74 de ani, precizează comunicatul.

Dacă oricare din cele 5 logo-uri ajunse în faza finală provine din rândul fanilor, cei mai inspiraţi suporteri vor primi un abonament la meciurile jucate de Dinamo pe teren propriu pe toată perioada în care sigla va fi oficială la club şi, de asemenea, un tricou de joc în fiecare sezon, timp de 10 ani.

Noul logo va deveni oficial începând cu sezonul 2022-2023, urmând a fi prezent pe toate echipamentele de joc ale echipei noastre, dar şi pe produsele oficiale în magazinul online şi în magazinul de prezentare al clubului.

Toate propunerile vor fi trimise în perioada 20 aprilie-5 mai 2022 pe adresa de e-mail marketing@dinamo1948.ro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati