Bilanț 26 aprilie. Numărul cazurilor noi de COVID s-a dublat de la o zi la alta

Un număr de 724 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 403 mai multe faţă de ziua anterioară, fiind efectuate peste 13.400 de teste, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 3.899 de teste RT-PCR (2.080 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.819 la cerere) şi 9.577 de teste rapide antigenice.

Conform Ministerului Sănătăţii, 63 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.

În total, până marţi, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.889.363 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 52 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 12.954.821 de teste RT-PCR şi 9.660.605 teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore au fost raportate două decese la pacienţi cu COVID – două femei, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii.

Decesele au fost înregistrate la categoria de vârstă peste 80 de ani. Una dintre pacientele care au decedat prezenta comorbidităţi, iar cea de-a doua era vaccinată şi nu prezenta comorbidităţi.

Până în prezent, 65.430 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

Numărul de persoane internate cu COVID-19 este de 1.272, cu 44 mai mult faţă de ziua anterioară, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii.

În secţiile ATI sunt trataţi 224 de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, cu trei mai mulţi decât în ziua precedentă.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, 201 dintre pacienţii aflaţi la ATI sunt nevaccinaţi anti-COVID.

Din totalul pacienţilor internaţi, 77 sunt minori, 76 fiind internaţi pe secţii, cu cinci mai mult decât în ziua anterioară, iar unul este la ATI.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati