Ambasada Franţei în București a lansat concursul Oraşe durabile – exemple de bună practică

Ambasada Franţei la Bucureşti a lansat, luni, cea de-a patra ediţie a concursului de bune practici pe tema oraşelor durabile.

Concursul îşi propune să sprijine acţiunile întreprinse de colectivităţile locale din România care se înscriu în dinamica dezvoltării durabile şi a tranziţiei ecologice în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor, eficienţa energetică şi economia circulară, mobilitate urbană, apă şi canalizare şi reconversia urbană şi reabilitarea patrimoniului.

„Concursul de proiecte se adresează unităţilor administrativ-teritoriale din România (judeţe, municipii, oraşe, comune), care au realizat sau vor iniţia un proiect inovator legat de dezvoltarea durabilă a teritoriului lor. În cadrul acestui concurs, unităţile administrativ-teritoriale interesate pot depune proiecte efectiv realizate (în perioada 2018-2022), în curs de realizare sau care sunt suficient de mature pentru a beneficia de cofinanţare europeană”, potrivit unui comunicat de presă.

Regulamentul concursului şi formularul de înscriere sunt disponibile pe site-ul Ambasadei Franţei din România, iar dosarele trebuie transmise până vineri, 17 iunie.

Juriul va selecţiona două unităţi administrativ-teritoriale, câte una pentru fiecare din cele două categorii: „Oraşe mici şi mijlocii” (oraşe şi comune) şi „Oraşe mari şi judeţe” (judeţe şi municipii).

Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc cu ocazia Conferinţei „Oraşul durabil”, care va fi organizată pe 4 şi 5 iulie de Ambasada Franţei, Institutul Francez din România, Camera franceză de Comerţ, Industrie şi Agricultură din România (CCIFER) şi Business France.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati