Curtea de Apel Bucureşti a dispus luni achitarea a doi profesori şi a unei contabile, care în prima instanță primiseră condamnări grele pentru evaziune fiscală şi delapidare, în legătură cu organizarea concursului de matematică pentru elevi „Arhimede”.
Iniţial, în noiembrie 2018, Petruş Alexandrescu, profesor şi membru în conducerea Asociaţiei Arhimede, a fost condamnat de Tribunalul București la 7 ani de închisoare, Georgeta Alexandrescu (profesor) a primit 5 ani închisoare cu executare, iar Cristina Grezi (contabil) a fost condamnată la 6 ani şi 7 luni închisoare cu executare, scrie Hotnews.ro.
La judecarea apelului, Curtea de Apel București a desfiinţat sentinţa tribunalului şi a dispus achitarea celor trei, pe motiv că „faptele nu sunt prevăzute de legea penală” sau „faptele imputate nu există”.
De asemenea, Curtea de Apel București a anulat şi obligaţia acestora de a plăti statului român un prejudiciu de 7 milioane de lei, fiind lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de statul român prin ANAF, scrie Agerpres. Decizia instanţei este definitivă.
În luna mai 2016, procurorii de la Parchetul Curții de Apel Bucureşti au făcut percheziţii în Capitală şi în judeţele Argeş, Ilfov, Constanţa, Giurgiu, Maramureş, Sibiu şi Buzău, într-un dosar de evaziune fiscală, spălare de bani, delapidare şi conflict de interese. Percheziţiile au avut loc la şcoli şi colegii naţionale, precum şi la fundaţii, asociaţii şi persoane fizice. Ancheta procurorilor viza în principal activitatea Asociaţiei Arhimede, care se ocupa cu organizarea de cursuri şi concursuri şcolare.
Anchetatorii susţineau că organizatorii concursului naţional de matematică Arhimede şi-au însuşit fondurile din taxele de înscriere plătite de elevi, nu au achitat impozite la bugetul de stat şi au înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive.
Organizatorii concursului au perceput de la elevi taxe de participare
Astfel, procurorii spuneau că organizatorii concursului au perceput de la elevi taxe de participare, pe care le-au înregistrat însă în contabilitate ca fiind „taxe de sponsorizare”.
Reprezentanţii Asociaţiei Arhimede erau acuzaţi că au înregistrat în contabilitate în mod nereal sume de bani reprezentând „taxe cursuri” şi „taxe concurs”, în valoare de aproximativ 10 milioane de lei, ca fiind „taxe de sponsorizare” şi „cotizaţii membru”, atribuindu-le în aparenţă un caracter legal. Sumele provenite din taxa de participare la concurs, în valoare de 25 lei pe elev, erau colectate de Petruş şi Georgeta Alexandrescu, prin intermediul unor cadre didactice sau prin comitetele de părinţi, fără a elibera chitanţă.
O parte din taxa de participare ajungea la profesorii care aduceau elevii la concurs sau corectau lucrările, însă cea mai mare parte a banilor intra în contabilitatea Asociaţia Arhimede sub formă de „donaţii” şi „sponsorizări”, pentru a nu fi plătite impozite la stat.
Prejudiciul total în acest caz calculat de procurori se ridica la aproximativ 3,14 milioane de euro.