Circulația feroviară între Gara de Nord și aeroport este oprită temporar, miercuri, după ce o persoană a fost lovită de tren, anunță CFR.
„Circulația trenurilor pe relația București Nord – Aeroport și retur este întreruptă temporar, din cauza unui accident înregistrat în zona Punctului de Oprire (PO) Carpați, unde trenul 7932 a surprins și accidentat o persoană”, informează compania.
Potrivit sursei citate, circulația trenurilor spre și dinspre aeroport este oprită în intervalul orar necesar intervențiilor desfășurate la locul accidentului de către organele abilitate – Poliție/Procuratură, reluarea traficului feroviar fiind condiționată de finalizarea tuturor procedurilor prevăzute pentru astfel de situații.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. transmite scuze călătorilor, pentru această situație, și îi asigură că traficul va fi reluat imediat ce reprezentanții organelor de cercetare, de la fața locului, permit redeschiderea liniei București Nord – Aeroport.