Teatrul de Comedie a sărbătorit 59 de ani de la înfiinţare. Aniversarea s-a desfăşurat la Sala Nouă, într-un cadru restrâns, alături de echipa Teatrului, actori şi colaboratori.
Evenimentul festiv, care a avut loc pe 5 ianuarie, a fost marcat printr-un moment comic prezentat de actorul Alexandru Conovaru şi regizat de Vlad Cristache, dar şi prin proiectarea unui videoclip retrospectiv care a însumat imagini inedite şi filmări de la principalele proiecte şi evenimente conexe ale Teatrului.
Cunoscutul naist Nicolae Voiculeţ a fost invitatul special al serii, recitalul său stârnind un lung val de aplauze, a precizat un comunicat al instituției de cultură.
Teatrul de Comedie a luat naştere la 5 ianuarie 1961, odată cu premiera spectacolului Celebrul 702 de Alexandru Mirodan, în regia lui Moni Ghelerter.
Aflat în clădirea mai vechiului teatru Alhambra-Excelsior, sub directoratele lui Radu Beligan, Lucian Giurchescu, Valentin Plătăreanu, Silviu Stănculescu, Vladimir Găitan, Dan Vasiliu şi George Mihăiţă, instituţia a cunoscut ani de glorie, atât pe plan naţional, cât şi internaţional, distingându-se prin curaj, inovaţie şi calitate.
Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Teatrul de Comedie.