Ministerul Sănătăţii a lansat proiectul pilot pentru tratarea pacienţilor cu tuberculoză în sistem ambulatoriu

Ministerul Sănătăţii anunță că a lansat, astăzi, proiectul pilot care permite pacienţilor cu tuberculoză, necontagioşi, să fie trataţi şi în sistem ambulatoriu.

Acesta vizează diagnosticarea şi tratarea exclusiv în ambulator a anumitor categorii de pacienţi cu tuberculoză, va fi derulat în Bucureşti, în perioada ianuarie -decembrie 2020 şi face parte dintr-un program mai amplu -„Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”, finanţat de către Fondul Global de Luptă împotriva Tuberculozei şi Malariei care se desfăşoară timp de 3 ani, în perioada 2018-2021.

În cadrul proiectului pilot este prevăzut că aproximativ 200 pacienţi cu tuberculoză, BK negativ, necontagioşi, să poată fi trataţi în dispensarele TB aparţinând Institutului de Pneumoftiziologie „Marus Nasta” (din sectoarele 4,5 şi 6), cu obiectivul de a evita spitalizările în situaţia în care acestea nu sunt absolut necesare.

Mai mult, o altă componentă a proiectului o reprezintă diagnosticarea rapidă a suspecţilor, toate acestea fiind făcute astfel încât persoanele sănătoase să nu fie supuse riscului de a contacta boala.

„Tuberculoza rămâne o problemă importantă de sănătate publică în România. Deşi s-au făcut progrese importante pentru controlul acestei maladii de către echipele medicale, încă ne situăm pe locul 5 în lista celor 18 ţări cu prioritate înaltă pentru eradicarea tuberculozei în Regiunea Europeană. În perioada următoare, vom implementa, alături de programul naţional pentru controlul TB, o serie de proiecte cu finanţare internaţională, în valoare de peste 23 milioane de euro pentru pacienţii cu tuberciloză”, a spus ministrul Sănătăţii, Victor Costache într-o conferinţă de presă.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că proiectul lansat astăzi va avea o abordare integrate a serviciilor pentru pacienţii cu tuberculoză, atât din punct de vedere medical, cât şi social.

„În prezent, în sistemul medical românesc, managementul cazurilor de tuberculoză este încă centrat pe internarea continuă în spitale/secţii de pneumoftiziologie, unde se realizează diagnosticul de certitudine, iniţierea tratamentului, precum şi, după caz, monitorizarea reacţiilor adverse şi evaluarea statusului pacientului la diverse etape terapeutice. Urmărim o schimbare de paradigmă în furnizarea serviciilor de sănătate, prin inversarea piramidei, de la utilizarea excesivă a serviciilor spitaliceşti, către dezvoltarea serviciilor ambulatorii. Demersul este în concordanţă cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi ale Comisiei Europene, dar şi cu obiectivele strategiei naţionale de sănătate şi ale strategiei naţionale pentru controlul tuberculozei”, a mai spus Victor Costache.

În funcţie de rezultate, proiectul pilot va putea fi extins la nivel naţional, această modalitate de tratament fiind în beneficiul superior al pacienţilor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati