Pasajul Unirii din Capitală a fost închis pentru reabilitare până la începutul lunii septembrie, timp în care șoferii vor fi nevoiți să folosească rute alternative sau să circule pe deasupra. Pasajul Unirii este cel mai circulat pasaj din București – zilnic, aproximativ 60.000 de mașini trec pe acolo, scrie Digi24.
”Vom realiza placarea acestei structuri cu materiale de foarte bună calitate, astfel încât să nu mai fim în situația, așa cum a fost în cursul acestui an de cel puțin trei ori, ca Inspectoratul pentru Situații de Urgențe să oprească circulația”, a declarat primarul Daniel Băluță.
Pasajul Unirii va fi închis până la începutul lunii septembrie, timp în care muncitorii vor munci atât ziua, cât și noaptea.
Pasajul Unirii, lung de 800 de metri, a fost inaugurat în 1987. În 2017, o expertiză tehnică a arătat că se află într-o stare avansată de degradare. Primăria Sectorului 4 a preluat de la Primăria Generală, la începutul acestui an, administrarea pasajului și a alocat 53 de milioane de lei lucrărilor de reparații.
În pasaj vor avea loc cele mai ample intervenții realizate până acum în ultimii 30 de ani asupra acestei construcții. Astfel, într-o primă etapă se vor lua toate măsurile necesare punerii în siguranță a obiectivului, din punct de vedere tehnic, pentru a le asigura conducătorilor auto cele mai bune și sigure condiții de trafic.
Pentru aceasta, vor fi înlocuite toate elementele arhitecturale degradate, care se pot oricând desprinde și pune astfel în pericol viața oamenilor, partea carosabilă va fi refăcută de la zero, cu delimitarea și semnalizarea clară a benzilor de circulație, precum și a spațiului ce separă cele două sensuri de mers, iar rețelele edilitare de apă-canal vor fi schimbate.
Totodată, actualul sistem de iluminat din interiorul pasajului va fi înlocuit cu unul care să sporească la maximum vizibilitatea în tunel, atât la intrarea cât și la traversarea acestuia, la care vor contribui, de altfel, și finisajele pereților și ale plafonului, ce vor fi amenajate cu materiale speciale, menite să reflecte lumina.
Mai mult, în premieră pentru acest gen de construcții în țara noastră, în pasaj se va monta un sistem performant de ventilație, cu o capacitate mare, pentru extragerea noxelor și asigurarea unui aer curat. Și tot în premieră, în urma lucrărilor, în Pasajul Unirii nu vom mai avea probleme la utilizarea telefoanelor, întrucât vor fi montate amplificatoare de semnal GSM.
Va avea semnal GSM și sistem de ventilație pentru extragerea noxelor
Având în vedere complexitatea intervenției, toate aceste lucrări de punere în siguranță se vor realiza simultan pe ambele sensuri de mers, iar echipele vor lucra atât pe timpul zilei cât și pe timpul nopții.
Ce rute alternative au șoferii
Traficul rutier în zonă va fi reconfigurat, iar conducătorii auto vor putea să tranziteze Piața Unirii doar pe deasupra pasajului.
Zona va fi monitorizată de către polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea asigurării unui trafic rutier fluent, care să se desfășoare în siguranță.
Rute alternative:
- Dimitrie Cantemir – Bd. Mărășești – Bd Mircea Vodă – Bd. Corneliu Coposu – Bd. I.C. Brătianu;
- Dimitrie Cantemir – Bd. Mărășești – Bd Mircea Vodă – Bd. Hristov Botev – Bd. Carol I – Piața Universității;
- Calea Victoriei – Spl. Independenței – Piața Unirii – Bd. Dimitrie Cantemir;
- Buzești – Str. Berzei – Str. Vasile Pârvan – Splaiul Independenței -Bd. Libertății.