Gala de premiere „Radio Fiction Desk – 2019”, la sala de spectacole a Centrului Naţional de Artă -Tinerimea Română

Luni, începând cu ora 15,00, în sala de spectacole a Centrului Naţional de Artă -Tinerimea Română, se va desfăşura Gala de premiere „Radio Fiction Desk – 2019” la finalul celei de-a V-a ediţii a proiectului iniţiat de Radio România, prin Teatrul Naţional Radiofonic în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Primăria Municipiului Bucureşti.

Proiectul, aflat la cea de-a V-a ediţie, s-a bucurat, şi în acest an, de participarea a patru trupe de actori-elevi de la următoarele licee bucureştene: Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, Colegiul National de Informatică „Tudor Vianu”, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” si Liceul Teoretic „Dante Alighieri”.

Promovarea pieselor înregistrate pe canalele social-media a făcut posibil ca iubitorii de teatru radiofonic, de toate vârstele, să asculte şi să acorde note spectacolelor înregistrate de tinerii actori-elevi.

Piesele radiofonice participante la concurs au fost: „Preşul”, o adaptare radiofonică după Ion Băieşu, „O Soacră”, o adaptare radiofonică după Ion Luca Caragiale, „Provocarea”, de Radu-Dan Mihai şi „Petrecerea”, o adaptare radiofonică după Gabriel Pintilei.

Invitaţi speciali la Gala „Radio Fiction Desk -2019” sunt actorii Anca Sigartău, George Mihăiţă, Cristian Şofron şi Mihai Bisericanu. Cantautorul Ovidiu Mihăilescu va aduce o notă de bună-dispoziţie, interpretând propriile creaţii de muzică folk. Prezentarea Galei în acesta ediţie va fi făcută de Manuella Popescu, Andrei Miercure şi Annemary Ziegler

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati