Două noi cazuri de variola maimuței au fost diagnosticate în România, a anunțat, miercuri, Ministerul Sănătății.
Este vorba despre doi bărbați cu vârste de 25 de ani și 42 de ani, din București.
Pacienții au o stare de sănătate bună și se află în izolare la domiciliu, precizează ministerul.
Unul dintre bărbați este contact direct cu un alt pacient diagnosticat cu variola maimuței, potrivit sursei citate.
Până în acest moment, în România au fost diagnosticați cu variola maimuței 11 pacienți.