Ministerul Afacerilor Externe are un nou purtător de cuvânt

Ministerul Afacerilor Externe anunță numirea de către ministrul Bogdan Aurescu în funcția de purtător de cuvânt a lui Radu Mihail Filip, scrie digi24.ro.

Potrivit unui comunicat de presă al MAE, Radu Mihail Filip are o „vastă” experienţă atât în Centrala MAE, cât şi în Serviciul Exterior. A activat în cadrul Ambasadei României în Ucraina (2019 – 2022) şi al Ambasadei României în Republica Moldova (2014 – 2019), în calitate de consilier diplomatic şi, respectiv, secretar II. A gestionat atât comunicarea publică şi relaţia cu mass-media, cât şi o serie de dosare bilaterale relevante.

Anterior, şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Direcţiei Purtător de Cuvânt şi Comunicare din Centrala MAE, contribuind la gestionarea comunicării publice, inclusiv în situaţii de criză care impuneau o acţiune coordonată şi rapidă a instituţiei în situaţii ce vizau în special sfera afacerilor consulare, precizează sursa citată.

Radu Mihail Filip este licenţiat al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative şi al Facultăţii de Comerţ a Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Studiile sale au fost completate ulterior cu un master în Construcţie Politică şi Management Electoral în cadrul SNSPA.

Totodată, este absolvent al mai multor programe de formare în domeniile politică externă, diplomaţie şi comunicare strategică din cadrul Institutului Diplomatic Român. S-a născut în anul 1982, în Bucureşti.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati