Cât mai costă un drum până la mare? Am calculat cât costă călătoria cu maşina şi cu trenul din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi până pe litoral comparativ cu vara anului trecut. Astfel, pentru un drum cu mașina de la București la Constanța (aproximativ 500 km) plătim cu 100 de lei mai mult, iar cu trenul, 12 lei în plus, după scumpirea biletelor la 1 iulie, relatează economedia.ro.
De la Bucureşti la Constanţa drumul cu maşina costă, în medie, dus-întors, 250 de lei, doar carburantul, la care se adaugă 26 de lei taxa de pod Fetești. La costurile cu carburantul, și taxele de drum (Rovinietă, cel puțin 14 lei și Peaj) se adaugă asigurarea RCA, eventualele taxe de parcare și chiar reviziile. Pentru cei 500 de kilometri dus-întors am calculat un consum mediu de 6 litri/100 km.
Poate fi chiar mai mic la mașinile diesel de generație nouă sau peste 6% pentru motorizarea pe benzină. În vara anului trecut, litrul de carburant era în medie 5 lei. Cu trenul, drumul costă aproximativ 140 de lei/persoană dus-întors, plus transportul la hotel, deci cu 12 lei mai mult față de vara lui 2021. În cazul mașinilor cu GPL, tot mai căutate în contextul dublării prețurilor la carburanți, costurile sunt mult mai mici, 140-150 de lei, doar gazul.
Un calcul pentru costul deplasării cu un autoturism electric este ceva mai dificil din cauza diferenţelor de încărcare, autonomie, performanţe, etc. Totuși, pentru un model cu autonomie mare se poate ajunge la Constanța cu o încărcare înainte de plecare acasă de aprox. 40 de lei, însă pentru întoarcere, încărcarea semi -rapidă costă 1,8 lei kWh, deci aprox. 100 lei. Încărcarea la fast charge atât la plecare cât și la întoarcere poate costa chiar dublu. (n.r mașinile electrice consumă mai mult pe autostradă la viteza legală de 130 km/h. decât în oraș). Dacă în mașina cu motor termic este o familie sau mai mulți prieteni (care împart costurile), transportul auto poate fi mai avantajos financiar decât cel cu trenul.
De la Cluj-Napoca la Constanţa (aproximativ 1.400 de km), carburantul costă aproape 700 de lei (aproximativ 400 de lei în vara anului trecut). Cel mai rapid tren de la Cluj la Constanța, IR 1734, face 12 ore, iar un bilet la clasa I este 248 de lei, deci 500 de lei un bilet dus-întors.
De la Iaşi la Constanţa şi retur (aproximativ 800 km distanţă pentru traseul mai scurt prin Galați) se poate merge cu un plin de circa 50 de litri, costul carburantului fiind de aproximativ 400 de lei, față de 250 de lei în vara anului trecut. Cu trenul direct, un bilet dus costă 109 lei, față de 90 de lei în 2021, iar durata deplasării pe calea ferată este de aproape 8 ore. (pentru Clasa I biletul costă 160 de lei). Unele trenuri Iași – Constanța circulă prin București, durata de deplasare fiind de peste 9 ore.
Între cele două tipuri de transport sunt evident, avantaje şi dezavantaje. Călătoria cu maşina nu condiţionează plecarea şi întoarcerea de un anumit program, dar are riscurile deplasării pe şoselele noastre. În schimb, trenul este mult mai sigur şi drumul e chiar plăcut dacă vorbim despre linia Bucureşti – Constanţa, printre puţinele rute modernizate din ţară. Pe de altă parte, de la gară până la hotel sau pensiune se mai adaugă costurile cu transportul în comun sau cu taxi-ul.