Percheziţii în Capitală și în 9 judeţe, într-un dosar privind falsificarea de documente

Poliţiştii din Alba efectuează marţi 50 de percheziţii domiciliare în 9 judeţe şi în Capitală, la persoane bănuite de fals material în înscrisuri oficiale şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale, potrivit agenției de presă Agerpres.

”Astăzi, 12 iulie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 50 de percheziţii domiciliare, dintre care 34 în judeţul Alba, 5 în judeţul Hunedoara, câte două în judeţele Giurgiu, Sibiu şi în municipiul Bucureşti şi câte una în judeţele Arad, Bihor, Braşov, Cluj şi Timiş, la persoane bănuite de fals material în înscrisuri oficiale şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale”, informează IPJ Alba.

Din cercetări a reieşit că, în perioada ianuarie 2020 – aprilie 2022, un bărbat, din judeţul Alba, ar fi întocmit, în fals, diverse documente, precum permise de conducere, poliţe de asigurare RCA, certificate de competenţă profesională şi certificate de teste SARS-CoV-2- RT – PCR negative, pe care le-ar fi pus la dispoziţia unor persoane, în schimbul unor sume de bani.

Poliţiştii au identificat, până în prezent, 63 de persoane care ar fi beneficiat de astfel de înscrisuri false, faţă de acestea cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

La activităţi, alături de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, participă atât poliţişti din cadrul altor structuri ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, cât şi de la inspectoratele de poliţie judeţene Hunedoara, Giurgiu, Sibiu, Arad, Bihor, Braşov, Cluj, Timiş, precum şi poliţişti din municipiul Bucureşti.

Acţiunea este sprijinită de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Avram Iancu” Alba.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati