Sorin Grindeanu, după protestul de la Tarom: Răbdarea mea ajunge undeva la limită, legat de managament

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, după protestul de la Tarom, că răbdarea lui ajunge undeva la limită, legat de managament şi ce se întâmplă la Tarom şi că a transmis aceste lucruri. El spune că nu va ezita să ia decizii, indiferent de consecinţe, ca să încerce să salveze compania.

”La Tarom ştiţi că avem un plan de restructurare pe care trebuie să îl punem în aplicare şi pe care l-am agreat cu împreună cu Comisia Europeană. Eu inclusiv acum două săptămâni am avut o discuţie cu vicepreşedintele Comisiei (..) legat de Tarom şi CFR Marfă. Răbdarea mea ajunge undeva la limită, legat de managament şi ce se întâmplă la Tarom şi am transmis aceste lucruri. Eu îmi doresc şi noi ne dorim la Guvern, ca acest plan de salvare, dacă pot să folosesc acest cuvânt, să poată fi pus în practică în aşa fel încât să putem să primim ajutorul şi astfel încât compania să fie salvată”, a spus Grindeanu, potrivit news.ro.

Ministrul Transporturilor a mai afirmat: ”Nu voi ezita să iau decizii, indiferent de consecinţe, ca să încerc să salvez compania Tarom”.

”Este un brand naţional, pe care nu ne permitem să îl pierdem şi vom face eforturi, din acest punct de vedere, dar trebuie să înţeleagă şi cei care sunt în managementul Tarom”, a mai afirmat Sorin Grindeanu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati