Călătorii care vor dori vor primi măşti sanitare în mijloacele de transport din Bucureşti, măsura fiind anunţată luni în cadrul comandamentului de urgenţă de directorul STB.
„Ca element de noutate, anul acesta, Societatea de Transport Bucureşti intenţionează să achiziţioneze şi să distribuie către toţi călătorii care vor dori acest lucru măşti sanitare, pentru ca să fie prevenită şi mai mult apariţia unor focare de infecţie, mai ales în mijloacele de transport în comun”, a declarat directorul companiei, Andrei Creci, scrie Digi24.
Totodată, STB va achiziţiona servicii de dezinsecţie şi dezinfectare a mijloacelor de transport în comun, această activitate urmând să aibă loc pe timpul nopţii. Se va folosi cloramină, care va fi aplicată pe barele de susţinere, pe geamuri, pe scaune sau mânerele acestora.
Primarul general, Gabriela Firea, a menţionat că măştile sanitare vor putea fi distribuite de către conducătorul mijlocului de transport în comun sau de către controlori.
„Având în vedere că este vorba despre fonduri publice, vom stabili care este modalitatea urgentă, dar legală de a achiziţiona într-un tip cât mai scurt un număr mai mare de măşti sanitare de protecţie pe care să le distribuim călătorilor care nu deţin deja una, în momentul în care urcă în autobuz, în tramvai sau troleibuz”, a spus ea.
Primarul Gabriel Mutu a anunţat că astfel de măşti vor fi distribuite şi în şcolile din Sectorul 6.