Gabriela Firea, despre programul social de creştere a natalităţii: Anul acesta, acordăm acest ajutor pentru 2.500 de cupluri şi persoane singure

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a scris, marţi, despre programul social de creştere a natalităţii, că anul acesta acordă acest ajutor pentru 2.500 de cupluri şi persoane singure, iar din 2023 vom sprijini, anual, 10.000 de cupluri sau persoane singure.

”Veşti despre programul social de creştere a natalităţii. În curând, aprobăm în Guvern hotărârea prin care acordăm un sprijin financiar cuplurilor sau persoanele singure pentru a efectua procedurile necesare obţinerii unei sarcini. Anul acesta, acordăm acest ajutor pentru 2.500 de cupluri şi persoane singure, iar din 2023 vom sprijini, anual, 10.000 de cupluri sau persoane singure. Susţinem astfel tinerii care îşi doresc copii, dar nu îi pot avea din cauza infertilităţii”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

El a precizat că a participat ieri la o întâlnire extrem de fructuoasă la Ministerul Muncii, unde a făcut paşi înainte în privinţa modului de implementare a acestui program social creşterii natalităţii.

”Ajutorul financiar primit de cuplurile şi femeile din România care au indicaţie în vederea efectuării procedurilor de specialitate va fi de maximum 15.000 RON pentru decontarea cheltuielilor necesare creşterii natalităţii. Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse va derula acest program social în parteneriat cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Îi mulţumesc colegului @Marius Constantin Budăi pentru colaborarea în interesul familiilor şi tinerilor din România”, spune Firea.

La şedinţa de lucru au mai participat secretarul de stat Doina Pârcălabu, secretarul de stat Cristian Vasilcoiu şi specialişti din cele două ministere, mai arată ministrul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati