Aeroportul Băneasa din nordul Capitalei se redeschide luni, pe 1 august. Momentul coincide cu aniversarea a 110 ani de la inaugurare, a anunțat directorul Companiei Aeroporturi București.
Aeroportul Băneasa din Bucureşti se redeschide luni, pe 1 august cu ocazia aniversării a 110 ani de la inaugurare.
Reluarea curselor comerciale de linie se face după 9 ani în care Aeroportul a fost închis pentru aceste zboruri și a trecut printr-un program de modernizare a clădirilor și a echipamentelor aeroportuare, scrie Antena3.
Se redeschide Aeroportul Băneasa de la 1 august
Trei companii sunt deja pregătite să înceapă cursele de linie și charter pe Băneasa a precizat George Dorobanțu, director demisionar al CNAB, citat de Mediafax.
”Avem deja trei discuții avansate în stadiu de semnare contracte care să opereze de la Băneasa. Este vorba despre Ryanair care caută soluții pentru a-și crește baza de aeronave din România, vor opera două zboruri din sezonul de toamnă sau iarnă, Air Connect care și-a anunțat intenția să opereze și de pe Băneasa, momentan ei sunt autorizați pentru Otopeni, dar vor opera și la Băneasa, pentru zboruri cu aeronave ATR de scurtă distanță. Mai este o companie înregistrată în Republica Moldova, Fly One pentru curse tip charter, Băneasa-Chișinău”, spune Dorobanțu.
Spre deosebire de Aeroportul Otopeni unde pasagerii trebuie să vină cu cel puțin două ore înainte de îmbarcare, la Băneasa timpul va fi chiar de sub o oră.