Veste bună pentru părinții din Sectorul 6! După doi ani de pauză, din cauza pandemiei, din toamna lui 2022 se reia programul „Școală după Școală”.
- Vor beneficia de el 5.527 de elevi din clasele primare și gimnaziale, înscriși la unitățile de învățământ de stat. Costurile se ridică la 33.344.500 de lei și vor fi suportate de Primăria Sectorului 6.
Consiliul Local al Sectorului 6 a aprobat în ședința de marți, 26 iulie, finanțarea programelor de tip after school, care vor fi organizate în 24 de unități de învățământ din Sectorul 6. Primăria asigură masa de prânz pentru fiecare elev înscris în program (în limita a 20 de lei/elev/zi), plus resursele necesare pentru minimum trei ore de activități educaționale pe zi (de la ora 12.00 la 15.00).
Părinții care optează pentru program suplimentar plătesc maximum 250 de lei pe lună
La cererea părinților care nu reușesc să-și ia copiii de la „after” la ora 15.00, programul poate fi prelungit, însă contra cost.
„La cererea părinților pentru minimum 50% dintre elevii înscriși într-o grupă, unitățile școlare vor asigura activități educative și de supraveghere a elevilor până la ora 18.00, costul serviciilor aferente fiind accesibil și suportat de către părinți. Acest cost va fi de maximum 250 de lei pe lună și va scădea dacă numărul de copii care vor participa la programul prelungit este mai mare”, a explicat primarul Ciprian Ciucu.
Așadar, părinții care vor să-și lase copiii mai mult timp la after school, trebuie să depună o cerere către consiliile de administrație ale unităților școlare înscrise în program. Acestea vor decide, în baza solicitărilor primite, modalitatea de prelungire a programului, modul de reorganizare a grupelor, în funcție de numărul de elevi doritori, costurile suplimentare, apoi se va stabili contribuția pe care fiecare părinte o va avea de plătit.
Programul „Școala după Școală” din acest an școlar este cel mai amplu și mai extins de până acum. Impactul bugetar va fi de aproximativ 33.344.500 de lei, împărțiți astfel: 19.344.500 lei pentru asigurarea mesei zilnice și 14.000.000 lei pentru plata personalului implicat în cadrul activităţilor programului.
Cele 24 de unități de învățământ care au depus dosare pentru avizarea programului „Școală după Școală” sunt:
- Școala Gimnazială “Adrian Păunescu”
- Școala Gimnazială “Ion Dumitriu”
- Școala Gimnazială ,,Orizont”
- Școala Gimnazială “Regele Mihai I”
- Școala Gimnazială “Sfântul Andrei”
- Școala Gimnazială “Sfântul Calinic de la Cernica”
- Școala Gimnazială “Sfinții Constantin și Elena”
- Școala Gimnazială nr. 59
- Școala Gimnazială nr. 117
- Școala Gimnazială nr. 153
- Școala Gimnazială nr. 161
- Școala Gimnazială nr. 163
- Școala Gimnazială nr. 167
- Școala Gimnazială nr. 168
- Școala Gimnazială nr. 169
- Școala Gimnazială nr. 197
- Școala Gimnazială nr. 206
- Școala Gimnazială nr. 279
- Școala Gimnazială nr. 311
- Liceul cu Program Sportiv “Mircea Eliade”
- Liceul Teoretic “Eugen Lovinescu”
- Liceul Teoretic “Marin Preda”
- Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu”
- Liceul Tehnologic “Sf. Antim Ivireanu”.