Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată ce va viza, integral sau parţial, 25 de judeţe, valabilă până duminică dimineaţa, şi o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru 17 judeţe şi Bucureşti, valabilă până duminică seara, relatează agenția de presă Agerpres.
Potrivit meteorologilor, de sâmbătă, ora 12:00, până duminică, ora 10:00, în vestul, nord-vestul, centrul şi sud-vestul ţării, precum şi la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de peste 70-90 km/h, vijelii puternice, ploi abundente, frecvente descărcări electrice şi pe alocuri căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 40-60 l/mp.
Se vor afla sub Cod portocaliu, integral, judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Harghita, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Dolj, Olt şi, parţial, judeţele Suceava, Bacău, Neamţ, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Vrancea.
De asemenea, de sâmbătă, ora 12:00, până duminică, ora 22:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată în cea mai mare parte a teritoriului. Vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi izolat 40 l/mp.
Se vor afla sub Cod galben, integral, judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Ilfov, Giurgiu, Teleorman şi municipiul Bucureşti şi, parţial, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Călăraşi, Ialomiţa, Vrancea, Bacău, Neamţ şi Suceava.