Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, face apel la cetăţenii care locuiesc în zona Nicolae Titulescu – Banu Manta să o susţină în demersul de deschidere a parcării de sub Pasajul Basarab, închisă de mai mult de 10 ani.
Potrivit unui comunicat de presă, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a respins, în şedinţa din 29 iulie 2022, cu 24 de voturi „pentru” şi 25 de „abţineri”, proiectul de hotărâre privind transmiterea din administrarea CGMB în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 a parcajului suprateran exterior sub pasaj Basarab, aferent obiectivului de investiţii „Pasaj rutier denivelat superior Basarab”, în vederea derulării de lucrări de mentenanţă şi întreţinere.
- „PNL a votat împotriva deschiderii parcării de sub Pasajul Basarab şi transformarea acesteia în parcare de reşedinţă pentru 65 de rezidenţi din zonă. Deşi au promis că vor vota… Au blocat totul din nou. Fără motiv, fără argument. Reamintesc că această parcare stă închisă de mai bine de 10 ani, iar eu am reuşit la începutul anului să obţin toate avizele pentru deschiderea ei. Avem nevoie doar de acordul PMB pentru a deschide parcarea. Iar PNL face ce ştie mai bine. Blochează tot fără argumente,” a declarat Clotilde Armand.
”Ceea ce fac consilierii PNL la nivel de Bucureşti este o bătaie de joc”
Potrivit comunicatului, primarul Sectorului 1 va participa la următoarea şedinţă a Consiliului General pentru a susţine acest proiect şi invită locuitorii din apropierea Pasajului Basarab să i se alăture în acest demers.
„Fac un apel la cetăţeni şi îi rog pe rezidenţii din zona podului Basarab care aşteaptă de ani de zile să fie deschisă parcarea să vină alături de mine la următoarea şedinţă de la PMB ca să vadă cu ochii lor ipocrizia şi cinismul consilierilor care ne blochează proiectele comunităţii. Ceea ce fac consilierii PNL la nivel de Bucureşti este o bătaie de joc la adresa comunităţii,” a mai spus Clotilde Armand.