Poliţiştii şi procurorii DIICOT au făcut, miercuri, percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, la o grupare suspectată că a adus în ţară, din Spania, peste 2,7 kilograme de canabis. Drogurile urmau să fie vândute în Capitală.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Dâmboviţa, împreună cu lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, au făcut, miercuri, trei percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, la domiciliile unor persoane suspectate de trafic internaţional de droguri de risc.
„În cauză s-a reţinut faptul că, în perioada 05.06.2021-10.06.2021, a fost introdus în România, prin intermediul unei firme de transport, pe ruta Spania-România, un colet având o greutate de 10 kg, în interiorul căruia au fost disimulate şase pachete ce conţineau cantitatea de 2728,3 grame canabis, droguri de risc ce urmau a fi comercializate în municipiul Bucureşti către consumatori de astfel de substanţe”, arată DIICOT, într-un comunicat de presă.
În urma percheziţiilor au fost ridicate în vederea indisponibilizării cantităţile de aproximativ 145,22 grame de canabis şi 352,04 grame de alpha-PHP, drog de mare risc.
Cercetările în acest caz continuă, pentru trafic internaţional de droguri de risc şi trafic intern de droguri de risc şi de mare risc.
La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa au fost duse, pentru audieri, două persoane suspectate că sunt implicate în aceste infracţiuni.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov, precum şi al jandarmilor din cadrul Direcţia Generală de Jandarmerie a Municipiului Bucureşti.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.