Inspectorii sanitari din cadrul DSPMB au aplicat amenzi de 5.000 de lei la Spitalul Universitar București (SUUB), pentru nerespectarea normelor privind deșeurile, după ce în spațiul public au fost publicate imagini în care se vede că sângele este aruncat la chiuvetă, scrie reporterglobal.ro.
„Pentru nerespectarea normelor în vigoare privind colectarea, tratarea și evacuarea apelor uzate provenite din unitățile sanitare – sancțiune contravențională conform HG 857.2011, modificată și completată, art.14, lit.c; cu amendă în valoare de 3.000 lei persoanei responsabile (șef serviciu tehnic); Pentru nerespectarea prevederilor privind gestionarea deșeurilor periculoase – sancțiune contravențională conform HG 857/2011, modificată și completată, art.31 li.f cu amendă în valoare de 2.000 lei. persoanei responsabile (șef SPIAAM)” sunt sancțiunile aplicate la SUUB, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății (MS).
De asemenea, s-au luat mai multe măsuri, respectiv:
1. Revizuirea procedurii de gestionare a deșeurilor periculoase care să respecte prevederile Ord.M.S.1226/2012 în care să fie cuprinse și fluidele biologice
Termen – 10 zile responsabil serviciul SPIAAM;
2. Revizuirea procedurii Cod IL – 6.4.1.13.1 ”instrucțiuni de lucru – curățarea și dezinfecția instrumentarului în blocul operator” și anularea instrucțiuni privind dezinfectarea secrețiilor din vasele de aspirație/beclere;
Termen – imendiat responsabil serviciul SPIAAM;
3. Instruirea personalului privind Ord. M.S.1226/2012 și Ord.M.S.1279/2012;
Termen – 30 zile responsabil serviciul SPIAAM
4. Adăugarea în fișele de post a atribuțiilor privind gestionarea deșeurilor provenite din activitatea medicală (fluide biologice), persoanelor cu atribuții în acest sens;
Termen – 30 zile responsabil conducerea SUUB
5. Efectuarea de determinări microbiologice ale apelor uzate lunar la laboratorul DSPMB;
Termen permanent – responsabil șef serviciul tehnic;
6. Intensificarea demersurilor privind realizarea stației de epurare și dezinfecție a apelor uzate;
Termen permanent – conducerea unității sanitare.