Cei cinci cetățeni români răniți în accidentul de circulație din Bulgaria „se mențin în stare gravă” fiind, în acest moment, „stabili din punct de vedere al funcțiilor vitale”, informează Spitalul Clinic de Urgență București – Floreasca, conform digi24.ro.
Dintre cei cinci pacienți, trei sunt internați în Secția de Terapie Intensivă de la Floreasca, iar ceilalți doi sunt internați în saloane postoperatorii (terapie intensivă intermediară).
„Echipele multidisciplinare compuse din medici de terapie intensivă, chirurgie generală, ortopedie, neurochirurgie îi supraveghează permanent pe acești pacienți, adaptând tratamentul în funcție de evoluția lor, inclusiv intervenții chirurgicale în zilele care urmează”, se arată într-un comunicat al spitalului de urgență.
Patru persoane, între care trei cetăţeni români, au murit şi alte nouă au fost rănite într-un accident rutier în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România, lângă orașul Veliko Tîrnovo din Bulgaria, în noaptea de vineri spre sâmbătă.