Firea: 6,2 milioane de euro, pentru realizarea proiectului tehnic al Spitalului Metropolitan

Primăria Capitalei a alocat suma de 6,2 milioane de euro pentru realizarea proiectului tehnic și începerea lucrărilor Spitalului Metropolitan din București, a anunțat Gabriela Firea.

Totodată, edilul Capitalei spune că, în anul 2020, domeniul sănătății va beneficia de aproape 100 de milioane de euro, destinați investițiilor, dar și proiectelor demarate de ASSMB în anii precedenți.

firea”Am alocat fonduri importante pentru construcția celui mai modern spital public din România – pentru început, vorbim de 6,2 milioane de euro – suma necesară pentru realizarea proiectului tehnic și începerea lucrărilor, programată pentru luna martie 2020”, a anunțat Primarul General, Gabriela Firea.

Spitalul Metropolitan București va avea aproape 1.000 de paturi, din care 750 pentru spitalizare continuă, 31 de săli de operație, dar și săli pentru investigații imagistice și medicină nucleară.

Spitalul va asigura pentru bucureșteni și pacienții din țară nu doar servicii medicale la standarde de excelență, ci și funcții complementare, centru de excelență și campus universitar.

Întregul complex va fi compus din: 3 corpuri de clădire cu destinația spital, un turn cu 8 etaje dotat cu heliport și în cadrul căruia se vor regăsi spații de cazare pentru rudele pacienților și cabinete medicale, o clădire pentru grădiniță și creșă, un bloc cu locuințe pentru personalul medical și spații verzi.

Unitatea va avea un Compartiment de Primiri Urgențe.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati