CSM București a prezentat oficial, vineri seara, echipa feminină de handbal cu care va intra pe teren pentru stagiunea 2022-2023, atât în cadrul competiției interne, cât și pentru EHF Champions League!
Într-o atmosferă relaxată, în sala Epika de la Cineplexx Băneasa, „tigroiacele” au fost întâmpinate de zeci de fani nerăbdători, au oferit autografe celor prezenți și totodată au răspuns întrebărilor jurnaliștilor! Pentru că seara la cinema nu se putea încheia fără film, gazdele evenimentului de la Cineplexx au oferit invitaților popcorn cald și premiera săptămânii – „Acolo unde cântă racii” – un mistery fascinant, ecranizare a romanului omonim de succes internațional.
Handbalul feminin continuă să fie unul dintre puținele sporturi de echipă care asigură o vizibilitate României prin prisma rezultatelor obținute la nivel național și internațional, CSM București fiind cea mai valoroasă echipă de club din sportul românesc și singura câștigătoare a Ligii Campionilor, în anul 2016, iar obiectivele sunt în continuare dintre cele mai provocatoare!
„Aștept cu nerăbdare noul sezon, cu toate stările și emoțiile pe care știu ca ni le va aduce și pe care dorim să le trăim alături de fanii CSM București. Va fi un sezon interesant și extrem de greu, dar cred că avem tot ceea ce ne trebuie pentru a ne îndeplini obiectivele, de la echipa și staff, la condițiile necesare pentru performanță, asigurate de Primăria Capitalei și partenerii noștri.” – Cristina Vărzaru – Team Manager
„Am pornit la drum într-un nou sezon plin de provocări, ne dorim să ajungem din nou în Final 4-ul de la Budapesta și suntem conștienți și extrem de pregătiți să depășim orice obstacol pentru îndeplinirea obiectivelor noastre. Ne dorim o deschidere cât mai mare față de mediul de business din România, vrem să arătăm tuturor că sportul poate să reprezinte o platformă importantă de comunicare pentru companiile private și implicit să atragem alături de noi branduri puternice și importante prezente în România. Am găsit deschidere totală atunci când am propus evenimentul celor de la Cineplexx, le mulțumesc din suflet, la fel cum le sunt recunoscător și tuturor partenerilor, aș spune chiar de tradiție, care an de an susțin performanța CSM București!” – Vlad Enăchescu – Manager Operațional Handbal.