Un număr de 4.000 de elevi bucureşteni urmează să beneficieze de câte un plan personalizat de orientare şcolară şi de consiliere în alegerea unei cariere potrivite, afirmă viceprimarul Capitalei Horia Tomescu.
PROEDUS a finalizat şi publicat în SICAP documentaţia necesară, astfel încât „Programul de orientare şcolară şi în carieră a elevilor” să poată începe odată cu debutul anului şcolar, scrie viceprimarul, pe Facebook.
Proiectul presupune distribuirea în şcoli a unui kit ce va conţine, printre altele, chestionare şi teste pentru identificarea aptitudinilor şi competenţelor, urmat de: sesiuni de consiliere, interviuri psihopedagogice, evenimente cu vorbitori naţionali şi internaţionali, vizite la operatori economici, realizarea unui târg de meserii şi de oferte educaţionale.
„La finalul acestui proces, va rezulta un dosar de evaluare pentru fiecare elev în parte pe care îl vom pune la dispoziţia lor şi a părinţilor şi care va urmări: cunoaşterea personalităţii copilului; educarea pentru alegerea studiilor şi a ocupaţiei; îndrumarea spre diferite tipuri de studii şi grupuri de profesii; conştientizarea factorilor externi care influenţează parcursul şcolar/ profesional al elevilor.
Cred că fiecare copil are nevoie de sprijinul nostru în anii de formare pentru a-şi găsi propriul drum în viaţă, iar acest proiect este un pas necesar pentru o viitoare generaţie de bucureşteni activi şi împliniţi în carieră”, adăugă viceprimarul.