O sumă de 4,7 milioane de lei va fi alocată în acest an şcolar unităţilor de învăţământ din Sectorul 2 pentru programe de tip Şcoală după şcoală, conform unei hotărâri aprobate miercuri, în unanimitate, de Consiliul Local.
Alocarea financiară pentru fiecare beneficiar nu poate depăşi suma de 35 de lei/zi.
Primarul Radu Mihaiu a declarat, în cadrul şedinţei, că 1.700 de elevi vor putea beneficia de acest program.
„(Programul, n.r.) a început anul acesta, din ianuarie. A avut un succes foarte mare, din punctul meu de vedere, am pornit de la 900 de copii, am ajuns la 1.400. Bugetăm acum pentru 1.700 de copii acest program ‘Şcoală după şcoală’. Am fost întrebat în mai multe rânduri dacă acest program va continua. Mi se pare extraordinar de oportun pentru întreg sectorul. Sper ca la anul să ajungem la 2.000 de copii. Este unul dintre proiectele care sunt foarte utile şi pentru dezvoltarea copiilor, şi pentru părinţi. (…) Facem eforturi şi pentru creşterea capacităţii, şi pentru ca aceşti copii să poată să rămână după program, să primească o masă caldă şi să poată să îşi facă temele şi să fie supravegheaţi până la ora 18.00”, a spus Mihaiu.
Conform hotărârii aprobate, sunt eligibili pentru alocarea financiară partenerii educaţionali care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: organizează programe de tip „Şcoală după şcoală” în unităţi de învăţământ care au primit avizarea funcţionării acestui program în anul şcolar 2022-2023; oferă beneficiarilor o masă caldă pentru fiecare zi şi posibilitatea de a beneficia de programe educaţionale şi servicii de supraveghere şi îndrumare până la ora 18.00, de luni până vineri; permit coplata din partea reprezentanţilor legali ai beneficiarilor, în cazul în care costul total al serviciilor contractate de către aceştia în cadrul programului este mai mare decât suma alocată per elev.