Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu au anunţat că pompierii au fost solicitați, sâmbătă după amiază, în legătură cu o aeronavă de mici dimensiuni care s-ar fi prăbuşit în localitatea Letca Nouă.
- La faţa locului au fost identificate două persoane decedate, a transmis ISU Giurgiu.
- În sprijinul echipajelor operative, s-a dispus suplimentarea resurselor cu o maşină de stingere şi o ambulanţă SMURD de la ISU Teleorman.
“A fost redirecţionat elicopterul SMURD Bucureşti către zonă”
Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), a anunţat, în direct la Antena 3, că în avion s-ar fi aflat două persoane.
„Situaţia este în dinamică. Se confirmă că a fost un accident aviatic cu un avion de mici dimensiuni. Din ce ştim sunt două persoane în avionul respectiv, dar informaţiile vor fi confirmate când vor ajunge colegii la faţa locului.
Avionul a căzut într-o zonă împădurită. A fost redirecţionat elicopterul SMURD Bucureşti către zonă şi au fost trimise echipe terestre către zonă de la Giurgiu şi de la Teleorman. Pentru ca una din echipe să ajungă mai rapid. Aşteptăm informaţii de la prima echipă care va ajunge în zonă sau de la elicopter care poate să ne ofere informaţii chiar dacă nu va ateriza acolo. Lucrurile se pot schimba, aşteptăm informaţii”, a explicat dr. Raed Arafat.