Directorul de la Apele Române, care a fost prins la volan, deși avea permisul suspendat, va fi demis din funcție. Cel care a făcut anunțul a fost chiar președintele PSD, Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat că acesta va fi suspendat din funcţie, iar în cauză s-ar fi deschis dosar penal.
Directorul de la Apele Române, Gabriel Francisc Stika (PSD), a fost prins de polițiști în noaptea de 11 august, în județul Tulcea, conducând cu permisul suspendat, informează Gandul.
El a confirmat că a fost oprit în trafic în data de 11 august, dar a evitat să spună dacă avea permisul suspendat, precizând doar că a mai fost oprit în trafic în urmă cu ceva timp, doar că la momentul respectiv, avocatul său a contestat procesul verbal.
Totodată, a spus că nu are informaţii despre faptul că i s-ar fi deschis un dosar penal.
Gabriel Francis este un apropiat al ministrului Sorin Grindeanu, fiind puternic susţinut de acesta pentru funcţia de director la Apele Române. De asemenea, el a fost director al Direcţiei de Drumuri în perioada 2018-2020.p