Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose a anunţat că Guvernul va adopta ”în două zile maxim” o nouă ordonanță care va reglementa piața energiei.
El a precizat că acest act normativ – care a fost deja discutat și în cadrul coaliției cu PNL și UDMR – va introduce o ”taxă de solidaritate” pe care o vor plăti companiile din domeniul energiei.
Astfel, toate companiile din sistem vor plăti o taxă pe profit, care va ajuta statul să acopere cheltuielile de compensare a facturilor la energie, potrivit stirileprotv.ro.
Tudose nu a dat detalii despre procentul care va fi luat în calcul pentru plata acestei noi taxe.
”Elementele de noutate sunt următoarele: apare noţiunea de preţ de referinţă, calculat pe o formulă complicată. O să v-o explice colegii din Guvern, după ce se adoptă ordonanţa, care are ca bază preţul de achiziţie, recunoaşterea unor investiţii şi o cotă de profit. Ceea ce depăşeşte acest preţ de referinţă, la vânzare, va intra într-un fond de solidaritate, într-un cont deschis la Ministerul de Finanţe, de unde se va plăti compensarea acordată consumatorului final, adică persoane fizice, persoane juridice, iar un element de noutate aici este că apare şi contingentare dacă vreţi la anumite cantităţi.
Încurajăm şi compensăm, dar trebuie să avem un punct de referinţă şi la consumurile anterioare, de un an, de doi ani, nu merge la nesfârşit. Tot ceea ce înseamnă parte socială, spitale de stat sau private, cămine de bătrâni de stat sau private, tot ce înseamnă zonă socială, va avea preţ acoperit în totalitate, fără niciun fel de discuţie”, a declarat Mihai Tudose, într-o conferinţă de presă susţinută după ședința Consiliului Politic Naţional al PSD.
De asemenea, va exista, prin această ordonanţă, obligativitatea pentru cei din acest lanţ de distribuţie şi furnizare de a înmagazina gaze.
„De asemenea, obligativitatea pentru cei din acest lanţ distribuţie-furnizare de a îşi înmagazina gaze, fiindcă vorbim de o ordonanţă pe termen de un an, 1 septembrie – 31 august 2023, de a îşi asigura rezerve, de a face stocuri, de a face contracte cu firme specializate care înmagazinează în acest sens. Nu este vorba doar de preţul energiei, ci şi de continuitatea în aprovizionarea cu energie. Acestea sunt elementele în mare”, a mai spus Tudose.