Primăria Capitalei va ridica mașinile staționate neregulamentar pe rețeaua principală de străzi, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat miercuri de Consiliul General al Municipiului București.
Activitatea urmează să fie prestată de Compania Municipală Managementul Transportului București. Tariful de ridicare este de 200 lei pentru mașinile sub 5 tone, cel de transport 150 lei, iar cel de depozitare de 150 lei/zi, scrie Hotnews.ro.
Hotărârea va intra în vigoare în 30 de zile de la data aducerii la cunoștință publică. Primarul Gabriela Firea a declarat că vor fi ridicate doar autovehiculele care blochează accesul la instituțiile publice, ambulanțele sau mijloacele de transport public, deci cazurile flagrante.
Ce prevede legea
Se interzice staţionarea voluntară a vehiculelor:
- a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
- b) în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia „Staţionarea interzisă“ şi a marcajului cu semnificaţia de interzicere a staţionării;
- c) pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de 6 m;
- d) în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice;
- e) în pante şi în rampe;
- f) în locul unde este instalat indicatorul cu semnificaţia „Staţionare alternantă“, în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul cu semnificaţia „Zona de staţionare cu durată limitată“ peste durata stabilită.
Primarul Gabriela Firea a declarat însă că Primăria Capitalei nu va ridica mașinile decât în cazuri grave.