Peste 50.000 de oameni au asistat la Red Bull Racing Show Run, în Piaţa Constituţiei

Peste 50.000 de oameni au asistat sâmbătă, la un spectacol de motorsport unic în România, în cadrul Red Bull Racing Show Run, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, anunță News.ro.
Monopostul Oracle Red Bull Racing RB7 i-a încântat pe cei prezenţi cu turaţii maxime şi sunete puternice chiar în faţa Palatului Parlamentului, fiind capul de afiş al evenimentului.

Spectacolul a început cu trei reprezentaţii locale. Publicul a putut admira maşinuţele Hot Rod într-un prim moment special prezentat de Glovo, după care a fost rândul talentaţilor componenţi ai echipei UPB Drive Formula Student a Universităţii Politehnica Bucureşti să-şi prezinte monopostul pe pista de pe Bulevardul Libertăţii.

Primăria Municipiului Bucureşti, prin CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, a adus în Piaţa Constituţiei o atmosferă muzicală asigurată de DJ Undoo şi DJ HEFE, precum şi o zonă gastronomică urbană cu numeroase food truck-uri.

Multiplul campion naţional de raliuri Simone Tempestini a intrat apoi în rolul pe care îl joacă cel mai bine, aducând spectacolul cailor putere în prim plan în al său Porsche 997 R-GT alături de Betano. A urmat primul punct de maxim interes al zilei – prima ieşire pe pistă a monopostului Oracle Red Bull Racing pilotat de Patrick Friesacher, însă nu înainte de un moment special cultural.

Primăria Municipiului Bucureşti, prin CREART, alături de Centrul de Cultură „Augustin Bena”, a prezentat grupul de tulnicărese „Moaţele din Apuseni” – coordonator Cornel Igna – care a adus în mediul urban un instrument muzical şi un mijloc de comunicare străvechi, ce face parte din patrimoniul poporului român: tulnicul. Trecerea de la sunetele vibrante scoase de instrument la turaţiile motorului V8, au smuls primele urale ale zecilor de mii de spectatori înşiraţi de-a lungul Bulevardului Libertăţii.

Momentele autentice nu s-au oprit aici. Monopostul RB7 a fost înconjurat de 100 de căluşari într-o reprezentaţie spectaculoasă a unei embleme identitare, realizată de coregraful Iliuţă Brăileanu şi prezentată de Primăria Municipiului Bucureşti, prin CREART, prin Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Olt. Ritualul Căluşului românesc, inclus în patrimoniul UNESCO, fascinează prin costumele, muzica şi dansul prin care transmite mesajele, fiind un simbol naţional recunoscut peste hotare.

Spectacolul s-a încheiat într-un mod unic. Pentru prima oară într-o reprezentaţie live, cele trei maşini şi motocicleta au luat cu asalt pista în acelaşi timp, la intensitate maximă, într-un un moment special, chiar înainte de venirea ploii, care a părut că aşteaptă finalul evenimentului înainte să-şi facă apariţia. Reacţia publicului a fost pe măsură, iar steagul României a fost fluturat la final în uralele spectatorilor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati