Ministrul Educaţiei, explicaţii după ce Avocatul Poporului a afirmat că eliminarea burselor sociale este o nedreptate

Avocatul Poporului consideră nedreaptă decizia Ministerului Educației de a elimina bursele sociale pentru liceenii care fac naveta. Sorin Cîmpeanu explică de ce este corectă măsura luată, relatează antena3.ro.

Instituția transmite că dispariția acestor burse va avea un singur efect: se vor adânci inechitățile între elevii din mediul rural și cei din mediul urban, ceea ce contravine chiar proiectul lui România Educată.

Elevii cer și reintroducerea burselor sociale pentru liceenii navetiști, dar și acordarea burselor de merit pentru elevii de clasa a V-a. Cum răspunde ministrul educației societății?

„Într-o postare făcută pe pagina sa de socializare, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, dă explicații și spune că bursele sociale, în valoare de 200 de lei, sunt acordate elevilor aflați în dificultate, iar pentru cei care au nevoie de transport, acest serviciu poate fi decontat de statul român.

În aceeași postare, oficialul a lăsat să se înțeleagă că dacă ar fi continuat să ofere burse sociale tuturor elevilor de liceu care fac naveta, ar fi existat riscul ca acești bani să ajungă și la elevii care provin din familii cu venituri mari și foarte mari, dar care pur și simplu se află în proximitatea Capitalei sau în proximitatea Clujului, Timișoarei, Iașului.

În opoziție, Avocatul Poporului a criticat dur eliminarea burselor sociale pentru elevii care fac naveta și, spune instituția, toți elevii au dreptul la educație de calitate, iar statul trebuie să se asigure că au acces la această educație. Totodată, și elevii, prin Consiliul Național al Elevilor, au solicitat reintroducerea burselor pentru elevii care fac naveta, dar și acordarea burselor de merit pentru elevii de clasa a V-a. În acest sens, Ministerul Educației trebuie să găsească un criteriu”, a transmis reporterul Antena 3 Raluca Bîrcă.

Până acum, bursele de merit pentru elevii claselor a V-a se acordau în baza mediei de la finalul semestrului I, însă cum acum există doar module, deci va fi nevoie de găsirea unui nou criteriu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati