Șefă de serviciu din Ministerul Agriculturii, sub control judiciar. DNA o acuză că ar fi luat mită de 36 de ori

Șefa unui serviciu din cadrul Ministerului Agriculturii este urmărită penal de procurorii anticorupție, după ce ar fi cerut și primit mită în valoare de 67.000 de lei și un laptop, pentru a aviza o alocare de fonduri pentru o direcție județeană pentru agricultură.

  • Șefa serviciului în cadrul Direcției Generale Buget Finanțe și Fonduri Europene a fost pusă sub control juciar pentru 60 de zile, precizează DNA.

Livia Ciobanu, șef serviciu în cadrul Direcției Generale Buget Finanțe și Fonduri Europene din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, este acuzată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) – Serviciul teritorial Timișoara că, din ianuarie 2018 și până în februarie 2021, ar fi cerut și primit de la o persoană cu funcție de conducere la nivelul unei direcții județene pentru agricultură suma totală de 67.000 de lei și un laptop, „în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv avizarea alocării de fonduri de care respectiva direcție județeană avea nevoie (cumpărarea de autovehicule noi, stații de lucru de birou, stații de lucru portabile, imprimante, telefoane mobile și servicii de voce și date și alte obiecte de birotică)”.

Potrivit procurorilor anticorupție, femeia ar fi primit banii prin intermediari, numerar, și i-ar fi fost virați într-un cont bancar al unei persoane din familia inculpatei, precum și prin mandat poștal online: 15.000 de lei în luna ianuarie 2018 și între 1.500 și 3.000 de lei/lunar în perioada mai 2018 – februarie 2021.

Femeia a fost pusă sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzată de luare de mită în formă continuată (36 de acte materiale).

„Inculpatei i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, precizează DNA.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati