Prim-ministrul Nicolae Ciucă a primit, la Palatul Victoria, o delegație a companiei Nokian Tyres. Cu această ocazie, a fost prezentată viziunea Guvernului privind importanța acordată investițiilor pentru dezvoltarea economică a României și sprijinul acordat mediului de afaceri, anunță Executivul.
În acest sens, dialogul a vizat pachetele de ajutor de stat disponibile pentru marile investiții și deschiderea manifestată față de nevoile de relocare a capacităților industriale de producție ca urmare a agresiunii militare ruse din Ucraina, dar și din zona Asiei.
Guvernul este angajat în accelerarea demersurilor de aderare la OCDE, cea mai puternică organizație care reunește economii reprezentând 90 la sută din investițiile străine directe la nivel global.
“România a început deja procesul de adoptare a standardelor OCDE, care, alături de implementarea reformelor din PNRR, vor transforma administrația publică și vor facilita funcționarea mediului de afaceri la un nivel optimizat. Am demonstrat că frontierele externe ale Uniunii Europene sunt bine păzite de România și astfel am arătat că suntem capabili să ne asumăm și protejarea frontierelor Spațiului Schengen, ceea ce reprezintă cu siguranță un atu suplimentar în atractivitatea noastră pentru investitori”, a declarat premierul Ciucă.