UPDATE Regina Elisabeta a II-a a fost condusă pe ultimul drum – VIDEO

Regina Elisabeta a II-a a fost condusă pe ultimul drum, luni, 19 septembrie, în cadrul unor ceremonii impresionante ce au avut loc la Londra.

  • Cele mai importante momente:

    • Sicriul reginei a fost coborât în Cripta Regală a Capelei St. George, unde urmează să se odihnească alături de Prințul Filip și părinții ei
    • Coroana, globul suveranului și sceptrul – simbolurile puterii și guvernării monarhului – au fost luate de pe sicriul reginei și așezate pe altar
    • Peste 500 de lideri mondiali, şefi de state şi de guverne şi membri ai Caselor Regale, prezenți la înmormântare
    • Măsuri excepționale de securitate în capitala Marii Britanii
    • Afetul de tun pe care se află sicriul Reginei, tras cu funii de corabie
    • Harry și William au stat împreună lângă sicriu, în ciuda scandalurilor din ultima vreme
    • Prințul George și Prințesa Charlotte au participat la funeralii

Update 23:00Serviciul funerar privat de la Capela St George, unde regina a fost înmormântată, a început la ora 21.30.

Sicriul reginei a fost coborât în Cripta Regală a Capelei St. George, unde urmează să se odihnească alături de Prințul Filip și părinții ei.

Sicriul reginei a fost înmormântat împreună cu steagul de tabără al Companiei Reginei din cadrul Grenadier Guards – o versiune mai mică a stindardului regal al regimentului – pe care Regele l-a așezat pe sicriul ei la sfârșitul slujbei de înmormântare.

Update 10:15 – Câinii Corgi şi poneiul Reginei, prezenţi la trecerea cortegiului de la Windsor

Sandy şi Muick, cei doi Corgi ai reginei, au fost aduşi pentru sosirea sicriului la castel, unde a avut loc slujba de înmormântare a suveranei, scrie Reuters, citată de News.ro.

Ţinuţi în lesă de personalul palatului, câinii au aşteptat răbdători în curtea castelului.

Poneiul negru al reginei Elizabeth II, Emma, a fost prezent la trecerea cortegiului funerar pe domeniul Castelului Windsor, fiind ţinut de căpăstru de un membru al personalului.

Update 19:23 – Funeraliile, la care au participat și au fost urmărite de miliarde de oameni, au luat sfârșit.

Update 18:26 – Slujba de înmormântare a Reginei Elisabeta a II-a a început la Castelul Windsor

Regele și membrii de rang înalt ai familiei regale s-au alăturat procesiunii funerare de la Castelul Windsor. Prințesa Anne, Prințul Andrew și Prințul Edward s-au alăturat procesiunii – la fel ca și nepoții reginei, prinții William și Harry.

Tunurile de minut au fost trase de către Trupa Regelui, Artileria Regală Călare, de pe o poziție de pe Peluza de Est. Clopotele Turnului Sebastopol și Turnului Curfew ale Castelului au bătut, de asemenea, în timp ce mașina funerară de stat și-a continuat călătoria.

Update 18:13 – Sicriul reginei Elisabeta a II-a a intrat în Capela St. George

Update 18:00 – Deputaţii români au ținut un moment de reculegere în memoria Reginei Elisabeta a II-a

Deputaţii români au ţinut, luni, un moment de reculegere în plen, în memoria Reginei Elisabeta a II-a.

„Având în vedere faptul că astăzi sunt funeraliile Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii vă rog să ţinem un moment de reculegere în memoria acesteia”, a propus deputatul Andi Grosaru.

Totodată, deputatul AUR Ringo Dămureanu a propus un moment de reculegere în memoria „oamenilor simpli” care au murit şi pentru victimele bolilor incurabile, conform Agerpres.

Update 16:00 – Funeraliile Reginei se mută la Windsor

Cortegiul funerar se îndreaptă către Windsor, acolo unde va avea loc o slujbă la Capela St. George, la ora 16:00, ora locală.

Regele și regina consoartă au plecat de asemenea câtre Windsor.

Sunt așteptați în jur de 800 de invitați, mai puțini decât la ceremonia de la Westminster.

Înmormântarea Reginei va avea loc în această seară, într-un cadru mult mai intim.

Update 15:18 – Mesajul președintelui Klaus Iohannis după slujba de la Westminster Abbey

„Am participat la funeraliile de stat ale Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a, exprim încă o dată, în numele poporului Român, sincere condoleanțe pentru această mare pierdere”, a transmis președintele.

Update 15:00 – A început procesiunea către Wellington Arch

Procesiunea, condusă de Regele Charles III, va fi alcătuită din mai multe cete, fiecare fiind însoţită de militari, scrie The Guardian.

Focuri de armă sunt trase în Hyde Park de către Royal Horse Artillery în fiecare minut în timpul procesiunii, în timp ce Big Ben se aude în fiecare minut.

Pe măsură ce începe procesiunea către Wellington Arch, sicriul Reginei este urmat de Rege, Prinţul de Wales, Ducele de Sussex, Ducele de York şi Prinţesa Anne.

Traseul este încadrat de forţele armate de la Westminster Abbey până la vârful Constitution Hill, la Commonwealth Memorial Gates.

Militarii din Royal Canadian Mounted Police conduc procesiunea, urmaţi imediat de reprezentanţi ai fundaţiilor George Cross din Malta, fosta Royal Ulster Constabulary şi patru reprezentanţi ai NHS.

Update 14:10 – Slujba de înmormântare pentru Regina Elisabeta a II-a s-a încheiat.

Update 14:00 – Imnul național britanic, „God Save the King”, a fost cântat în interiorul Westminster Abbey pentru a încheia înmormântarea Reginei.

Update 13:20 – A început slujba de la Westminster Abbey 

Decanul de Westminster, David Hoyle, a început slujba, iar Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, va ține predica și lauda – momentul ceremonial în care regina este încredințată lui Dumnezeu.

Decanul de Westminster a spus că în acea biserică „pomenirea și speranța sunt îndatoriri sfinte”, scrie StirileProTV.

Acesta a reamintit că oameni din toată Marea Britanie, din Commonwealth și din lume s-au strâns în locul în care Regina Elisabeta s-a căsătorit și unde a fost încoronată.

„Cu admireație ne amintim de simțul datoriei și devotamentul ei de-a lungul vieții față de popor. Cu mulțumire Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru exemplul ei constant de credință și devotament creștin”, a mai spus decanul.

„Cu afecțiune ne amintim de iubirea ei față de familie și de angajamentul ei față de cauzele pe care le susținea”.

Update 12:45 – Sicriul Reginei a fost așezat pe afetul de tun, iar procesiunea care îl va duce pe regretatul monarh la Westminster Abbey a început. 

Cei patru copii ai Reginei, inclusiv regele Carol al III-lea, îi urmăresc sicriul pe jos, scrie CNN.

Update 12:39 – Regele Charles a ajuns la Westminster Abbey. Încep funeralii de stat ale Reginei Elisabeta a II-a

Regele Charles a ajuns la Westminster Abbey. Încep funeralii de stat ale Reginei Elisabeta a II-a. Înainte au ajuns și președintele SUA, Joe Biden, și soția sa, Jill.

Ceremonia de înmormântare începe cu funeraliile de stat la Westminster Abbey, la care participă peste 2.000 de invitaţi.

La sfârşitul slujbei de la abaţie se vor păstra 2 minute de reculegere la nivel naţional, apoi se va intona imnul naţional „God Save the King”.

Update 12:37 – Sicriul Reginei va părăsi Westminster Hall. Traseul cortegiului funerar

Sicriul Reginei va fi ridicat în scurt timp de pe catafalc unde se odihnește de miercuri după-amiază și dus la Westminster Abbey pentru slujba de înmormântare.

Sicriul va fi transportat cu trăsura funerară de la Westminster Hall la Abbey.

Update 11:30 – Ceremonialul de înmormânare începe efectiv la ora locală 10.44, 12.44 ora României, atunci când sicriul cu trupul Reginei va părăsi Palatul Westminster, unde, în ultimele zile, sute de mii de oameni au avut ocazia să-şi ia rămas bun, scrie Antena3.

De la Westminster Hall, cortegiul ajunge la biserica Westminster Abbey, este un traseu scurt, de câteva minute, cele două edificii aflându-se unul lângă celălalt.

Aici, la ora 13, ora României, va începe serviciul funerar.

Șefi de stat din întreaga lume vor fi alături de familia regală pentru a comemora viața și serviciul reginei. Vor fi acolo și politicieni de rang înalt din Marea Britanie și, dar şi foști premieri.

La 14:15, ora României, cortegiul pleacă spre Castelul Windsor, cu oprire la Wellington Arch. Va fi un traseu mai lung, de aproximativ 3 ore. Poliţişti şi militari vor fi aliniaţi pe această rută, iar Big Ben va suna la fiecare minut. Iar la 5 minute, se vor auzi salve de tun din Hyde Park.

Procesiunea finală va avea loc la Castelul Windsor, aflat la o distanţă de 35 de kilometri de centrul Londrei. Şi aici vor suna clopotele şi vor fi trase salve de tun. În jur de 800 de oameni vor participa la acest ceremonial.

Spre final, coroana, globul şi sceptrul de aur de pe sicriul Reginei vor fi înlăturate înainte de înmormântare.

Regina va fi înmormântată în Capela Saint George, aflată în incinta Castelului Windsor, la ora 21.25. Această biserică a fost aleasă de familia regală pentru nunţi, botezuri şi înmormântări. Aici a avut loc nunta dintre Prinţul Harry şi Meghan Markle – deveniţi duce şi ducesă de Sussex. Tot la Saint George Chappel a avut loc şi înmormântarea Prinţului Phillip, soţul Reginei, anul trecut.

Update 10:20 – Cu doar câteva ore înaintea înmormântării, în ziua în care lumea urmează să își ia rămas bun de la Regina Elisabeta, o a doua fotografie cu suverana a fost făcută publică.

Înainte de înmormântarea de stat a Majestății Sale Reginei, a fost lansată o nouă fotografie.

Fotografia a fost făcută pentru a marca Jubileul de platină al Majestății Sale – primul monarh britanic care a atins această etapă.

O provocare uriașă de securitate este evenimentul de astăzi. Sunt zboruri anulate, iar evenimentele sportive și evenimentele culturale suspendate aproape în totalitate. Băncile vor fi închise, la fel și școlile și magazinele.

Programările care nu sunt urgente în spitalele din întreaga țară au fost amânate.

Britanicii au fost rugați să nu facă zgomot astăzi.

Update 09:20 – Preşedintele Klaus Iohannis, la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

Preşedintele Klaus Iohannis participă, luni, la funeraliile de stat ale Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a organizate la Westminster Abbey din Londra.

De asemenea, vor fi prezenţi Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi Principele Radu, împreună cu Principesa Elena şi soţul său, Alexander Nixon.

Update 09:20Regele Charles a transmis un mesaj cu doar câteva ore înainte de înmormântarea Reginei.

„În ultimele zece zile, eu şi soţia mea am fost profund impresionaţi de multele mesaje de condoleanţe şi susţinere primite din această ţară şi din întreaga lume. La Londra, Edinburgh, Hillsborough şi Cardiff am fost impresionaţi peste măsură de toţi cei care au făcut eforturi ca să vină şi să omagieze o viaţă în serviciul ţării a mamei mele dragi, regretata Regină.

Când ne pregătim să spunem adio, am vrut pur şi simplu să profit de oportunitate pentru a vă mulţumi vouă, nenumăraţii oameni care aţi reprezentat o susţinere şi o alinare pentru Familia mea şi pentru mine în aceste momente de durere”.


Regina Elisabeta a II-a este condusă pe ultimul drum

Londra a devenit cel mai bine păzit loc din lumea întreagă. Toți oamenii importanți vor fi astăzi în capitala Marii Britanii, acolo unde au loc ceremoniile funerare pentru Regina Elisabeta a II-a.

Sute de oameni vin să aducă un omagiu Reginei.

Peste 10.000 de polițiști veniți din tot Regatul Unit se vor afla astăzi pe străzile Londrei.

Fostul monarh britanic va fi înmormântat în această seară, la ora 21.30, în cadrul unei ceremonii private ce va avea loc la capela Saint George a Castelului Windsor, la sfârșitul funeraliilor de stat care au început în această dimineață.

Programul complet al funeraliilor Reginei Elisabeta a II-a

– 08.00 – 10.30 – ultimul priveghi la sicriul Reginei, la Westminster Hall;
– 12.30 – sicriul Reginei este transportat pe un afet de tun de la Westminster Hall la Westminster Abbey;
– 13.00 – 14.00 – au loc funeraliile de stat la Westminster Abbey | Funeraliile sunt conduse de Diaconul de Westminster şi Arhiepiscopul de Canterbury;
– 14.00 – 15.00 – Sicriul Reginei este transportat la Wellington Arch (Cortegiul funerar se va deplasa prin piaţa Parlamentului, Whitehall, Constitution Hill şi The Mall, pe lângă Palatul Buckingham);
– 15.00 – 18.00 – Sicriul este transportat la Palatul Windsor, acolo unde va avea loc o nouă slujbă la Capela St. George;
– 18.00 – Slujba de înmormântare va fi condusă de diaconul de Windsor. La sfârşitul slujbei, sicriul Reginei este coborât în Cripta Regală, acolo unde Regina va fi înmormântată alături de Prinţul Philip, de sora ei, Prinţesa Margaret, şi de părinţii ei;
– 21.00 – Regele Charles va participa la o ceremonie privată de familie la Capela St. George de la Castelul Windsor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati